Rezervistul

marți, 30 mai 2017

31 Mai - Ziua Rezervistului Militar


La 31 mai se aniversează "Ziua Rezervistului Militar", care a fost instituită prin Hotărârea Guvernului României nr.467/12.05.2010, ca o expresie a respectului de care trebuie să se bucure cei care au muncit într-o instituţie prestigioasă, aşa cum este Armata României şi ca o apreciere a autorităţilor societăţii române faţă de rezerviştii care şi-au servit cu devotament şi onoare ţara.
        Din păcate, această expresie a respectului şi aprecierii aceloraşi autorităţi ale societăţii române faţă de aceşti rezervişti, a fost terfelită peste numai câteva luni, prin adoptarea Legii nr.119/2010, lege care a produs haos în viaţa rezerviştilor, care sunt evident, pensionari militari. Iar haosul acesta s-a concretizat prin trecerea în nefiinţă, în decurs de numai șapte ani, a câtorva mii, poate chiar zeci de mii de pensionari militari!
       Statutul de rezervist militar ar trebui să fie onorant, dar din păcate, datorită unor politicieni care habar nu au ce a însemnat şi ce înseamnă viaţa militară, astăzi cadrele militare în rezervă sunt privite de foarte mulţi oameni cu suspiciune sau chiar cu dispreţ! Iar ca imaginea să fie și mai dezolantă, disprețul și lipsa de respect a autorităților față de Armată, care reprezintă garantul independenței, suveranității și integrității teritoriale a României, se răsfânge și asupra militarilor activi. Din ianuarie 2011, Armata României a început să semene cu o navă în derivă, plutind spre nicăieri, pe ape învolburate și înșelătoare. Având la cârmă un căpitan de cursă lungă, care era și comandant suprem, această navă n-a mai ajuns niciodată la un țărm sigur și ferm. Lipsa de reacție a comandanților și șefilor militari, dorința unor rezerviști de a fi „iarăși ce au fost și mai mult decât atât”, lăcomia, aroganța, îngâmfarea și amestecul politicului în problemele militare a făcut să avem o armată de doctori fără pacienți, mareșali în intendență, generali-comandanți de restaurante și pensiuni, amirali pe bacuri-dormitor, comandori de flotile și escadrile de baloane de săpun… Imediat după accederea în NATO, s-a trecut la o reorganizare structurală a armatei și ierarhizarea funcțiilor, lucru care a afectat pe foarte mulți dintre noi, actualii rezerviști. Acest lucru ar fi fost benefic, până la urmă, dacă s-ar fi dus la bun sfârșit. Insă, datorită unora ahtiați după putere și poziție, indivizi neatinși de ceea ce numim inteligență și străini de caracter, dar mari maeștri în combinații și robi ai propriilor orgolii, s-a ajuns ca piramida organizațională și ierarhică din armată să semene cu o sticlă de lampă răsturnată. Este de neimaginat și de neînțeles, de domeniul fantasticului, cum de au fost făcute sute și sute de avansări în plină perioadă de pace. Cum de au ajuns generali și colonei oameni care n-au făcut armata, n-au avut nicio legătură cu ea, care n-au ținut în mână o armă, care n-au depus jurământul militar? Este strigător la cer! De aceea, gradul de general a ajuns la nivelul unuia de maistru într-o întreprindere, iar cel de colonel, comparabil cu un șef de tarabă. Poate că am exagerat puțin, dar mulți îmi veți da dreptate.
Cred că în cele sus menționate, se regăsește cauza dezbinării noastre și o explicație pentru înființarea a zeci și zeci de asociații, organizații, ligi, cluburi și sindicate ale rezerviștilor.
Suntem așadar, la cea de-a 8-a aniversare a Zilei Rezervistului Militar, iar deviza noastră trebuie să fie și să rămână
       „PATRIE, ONOARE,,DEMNITATE’’
        În spiritul acestei devize, dar şi al jurământului militar care a fost şi rămâne crezul nostru, trebuie să contribuim, alături de ceilalți oameni responsabili din societatea românească, la redresarea situaţiei din ţară, la o igienizare morală a societăţii, la ridicarea prestigiului armatei precum şi la apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor patriei noastre, Ronia!
Dragi camarazi, să vă dea Dumnezeu sănătate!
LA MULȚI ANI, RONIA!

Rezervistul
Col. (r) Trofimov Ifim


   



luni, 29 mai 2017

‎Edmond Milea‎ în PENSIONARII MILITARI UNIŢI ÎNTR-O SINGURĂ FORMĂ ASOCIATIVĂ

Camarazi,
In urmă cu câteva zeci de minute am parasit Palatul Parlamentui, unde m-am întâlnit și am discutat cu câțiva deputați despre locul în care au fost plasați (aș zice aruncați!!) militarii în noua lege a salarizării. Un loc umilitor si neonorant, care duce oastea Țării în pragul dispariției, periclitând grav apărarea, independența și suveranitatea națională.
Deputații s-au arâtat contrariați că lucrurile discutate cu ei nu au fost prezentate și de structuri reprezentative ale militarilor, adica M.Ap.N., in primul rând, dar și asociațiile profesionale și sindicatele ”de ramură”.Manipularea din această perioadă ascunde modul parșiv prin care reprezentații puterii (PSD+ALDE), dar și UDMR gândesc politica de apărare a Țării și așeaza cariera militară în cadrul societății românești. Faptul ca soldatul este considerat ”municitor necalificat”, colonelul reprezintă 2,5 femei de serviciu, iar seful militar al Armatei (adică Seful SMG) este pe aceași treaptă cu un pâpușar, trebuia să ridice de pe scaun Președintele României (comandant suprem!!), pe ministrul apărării, dar și pe șeful SMG. ”Găselnița” cu anexa legii salarizării escamotează decizia politică a guvernanților de a lovi indirect in rezervișii militari, cârora să nu li se acorde drepturile prevăzute de lege. Cine nu pricepe acest joc mârșav, să-și vad liniștit de ”pensia nesimțită”. Pe aceștia e clar că nu-i deranjează discriminarea la care sunt deja supuși pensionarii militari, crezând că au suficientă ”osânză” să reziste până la capâtul vieții cu ”cuantumul aflat in plată”. Să fie sănătoși și ei și cei care stau încă ascunși în casele de vacanță! Aceștia sunt și cei care au contribuit prin pasivitate și obediență la degradarea statutului militarului român în societate, iar acum nu au curajul să-și apere cu demnitate casta din care încă fac parte.
E posibil ca lipsa noastră de reacție (a militarilor de carieră, în primul rând) să schimbe radical locul și locul militarului român în societatea românească. Asta vreți domnilor generali, ofițeri, maiștrii militari, subofițeri și angajați pe baza de contract? Asta vreți să lăsați generațiilor viitoare? Lașitatea și obediența nu sunt valori specifice militarului român. Iar pentru asta, cei care mai au sânge kaki (scuze aviatori si marinari!!) să-și facă auzită vocea și fapta. Acum cât nu e prea târziu.
Îl rog public pe Dl. Gl. Dr. Mircea Chelaru să participe la ședințele comisiilor din Camera Deputaților de mâine și, probabil, poimâine, alături de reprezentații SCMD și ai celorlalte asociații ale rezerviștilor pentru a pleda în favoarea militarului român și a Armatei Române. Așteptăm semnalul dlui general. Mulțumim anticipat!
Ne vedem mâine în Parcul Izvor începând cu ora 12.00.
Cu stima,
Col(r) Edmond MILEA

duminică, 28 mai 2017

UN REZERVIST CU VÂNĂ

„Armata nu este a politicienilor. Ea este a Statului Român și a poporului Român! Armata este garantul independenței, suveranității și integrității teritoriale a ROMÂNIEI pe care, noi militarii nu o negociem cu nimeni. Armata se pregătește din timp de pace pentru a fi în măsură să-și apere, la război patria și poporul chiar cu prețul vieții. Armata este "brațul înarmat" al politicului, dar numai în caz de pericol.”
Cu dragă camaraderie, ONOR ȘI PATRIE!
Comandor (r) Nicolae Vladutoiu

- Am onoarea să vă salut, domnule comandor!
 Cu respect,
 REZERVISTUL

sâmbătă, 27 mai 2017

Statutul socioprofesional al militarului în societatea românească


Intervenție la Forumul structurilor asociative ale militarilor pe tema "Statutul socioprofesional al militarului în societatea românească", în parteneriat cu Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României
Doamnelor și domnilor participanți,
Camarazi în ale milităriei române,
Îmi exprim satisfacția că lucrurile încep să se miște, iar dezideratul reprezentării corecte și eficiente a militarilor prinde contur. Deși continuăm să ne lamentăm prea mult și facem prea puțin.
Multumesc pentru invitație și pentru oportunitatea de a vă supune atenției Platforma Militarilor, ca posibilă bază ideatică a convergenței eforturilor structurilor asociative reprezentate aici. Dar nu numai!
Pe scurt, Platforma Militarilor urmareste EXCLUSIV identificarea și conturarea unui NUMITOR COMUN al acțiunilor desfășurate în folosul militarilor. 
OBIECTIVUL SĂU FUNDAMENTAL îl reprezintă: coagularea eforturilor tuturor asociațiilor, federațiilor, sindicatelor, organizațiilor și ale militarilor neafiliați sub o platformă comună, minimala și unitară, menită să asigure respectarea drepturilor militarilor activi, în rezervă și în retragere, apărarea onoarei și demnității militare și a Armatei Române.
Două precizări se impun cu necesitate:
1. Inițiatorii platformei nu doresc desființarea ori inghițirea vreunei organizații existente;
2. Inițiatorii nu își propun CREAREA UNEI NOI ENTITĂȚI și ocuparea unor funcții, nici avantaje individuale, ci doar identificarea și depasirea obstacolelor în unirea și coordonarea militarilor, ca breaslă;
În opinia mea, combinarea Protocolului de Colaborare cu Platforma Militarilor poate reprezenta calea coerentă și corectă de urmat, astfel încât militarii români să știe că cineva determinat și competent îi veghează și-i sprijină ”de la tinerețe pân la bătrânețe”…poate chiar și după…
Vă propun să lasam deoparte orgoliile si frustarile, sa mergem mai departe uniti si fermi, in folosul militarului roman si al Armatei Țării, cat nu e prea tarziu.
Rog reprezentanții MapN (care fie vorba intre noi, au sters-o mișelește, la pauză) să comunice șefilor ierarhici că ANCMRR și SCMD se situează în afara STRUCTURILOR ASOCIATIVE ALE MILITARILOR și să acționeze în consecință. Sugerez chiar să le ridice dreptul, liderilor acestor entitati nereprezentative, de a mai face parte din sinecuri plătite de stat (ex. consilii de administrație).
Mai am un mesaj scurt pentru politicieni (care au evitat întâlnirea directă!!):
Lepadați-vă de moștenirea dezastruoasă, primeniți-vă partidele și faceți politică adevărată, în folosul cetățeanului, pe care îl uitați, de cele mai multe ori, imediat după alegeri!
Distrugeți, prin instrumente democratice, statul ”paralel” și tot ceea ce căpușeză România, iar dacă nu puteți, dați-vă deoparte, deoarece puneți în primejdie Țara și cetățenii ei!
Noi militarii, am fost pregătiți și suntem gata de război! Și vă asigur ca ne vom lupta cu oricine nu respectă Țara și ostașii ei!
Cu nădejdea că înțelegeți corect mesajul meu, vă doresc spor la treabă…pentru că aveți destulă…

Sunt col.(r) Edmond Milea și servesc încă Patria!

ÎN ATENȚIA TUTUROR MILITARILOR ȘI POLIȚIȘTILOR ACTIVI ȘI ÎN REZERVĂ



Stimați camarazi,
Marți 30.05.2017, SCMD și-a mobilizat membrii și aliații în stradă, la Parcul Izvor, în fața intrării la Camera Deputaților, cu ocazia dezbaterilor și votului pe Legea Salarizarii Unitare. Vom milita în stradă și în sală pentru drepturile dvs. la salariile cuvenite unor militari NATO, pentru dreptul la muncă, la pensii militare de stat neciuntite, la indemnizații de creație etc. Așa cum o facem, lună de lună și zi de zi, în Parlament, în stradă,  în justiție și în media, de 9 ani. Pentru că existăm de 9 ani, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. O hotărâre care, într-o țară normală și nu de slugi ambuscate, poate fi atacată în 15 zile de la emitere.
 Și tot de 9 ani suntem sistematic atacați, pe toate căile, de “statul paralel”, cu complicitatea lingătorilor de clanță pentru grade nemeritate și funcții iluzorii, care ne insultă, ne calomniază și ne acuză, la adapostul anonimatului, de cele mai trăznite delicte, mânați de ura bolnăvicioasă a fudulului care pretinde respect în ciuda propriei impotențe. Pentru că nu am putut fi cumparați, de 8 ani se încearcă desființarea SCMD pe orice cale. Toate tentativele eșuînd, din 2014 s-a inventat o nouă metodă. În mod absurd, liderii a două ONG-uri militare ANCMRR și ACMDR ne atacă la baionetă în justiție, având ca obiectiv “anulare act”. Adică a actului de existență a SCMD, rămas definitiv și irevocabil din 3 septembrie 2009 și în mod ciudat suntem chemați în tribunal, de 4 ani, exact în zilele când anunțăm ieșirea în stradă a SCMD pentru drepturile dvs.
 Așadar, marți 30.05.2017 asaltăm pe două căi Camera Deputaților pentru drepturile încălcate de Boc și, mai recent, de doamna ministru al muncii, care amenință din nou cu desființarea pensiilor militare de stat. Nu vom putea fi așadar în tribunal unde ne cheamă pentru “anulare act”, domnii generali în retragere Mihai Iliescu și Ioan Dan. Nu punem întrebarea activilor și rezerviștilor din MAI, SRI, SIE, STS, SPP etc. Pentru că nu au nicio vină. Legislativ, toate loviturile ticăloase ne vin de la juriștii și finanțiștii MApN și toate mizeriile ne vin de la liderii ong-iștilor MApN. Vă întrebăm așadar pe dvs., cadre active ori în rezervă și în retragere, eventuali membri ai celor doua asociații, pe dvs. care vă datorați salariile și pensiile, mult diferite față de ianuarie 2011...  SUNTEȚI DE ACORD?
În justiție, chiar și în Absurdistanul românesc vom câstiga, iarăși și iarăși. Moral însă, apelăm la dvs., ca, în cazul în care considerați că “onoare militară” înseamnă să pocnești din călcâie, să te pliezi la 90 de... grade și să lingi până la umăr mâna care te lovește, pentru o mică paranghelie, promisiuni deșarte  și avantaje iluzorii, vă rugăm respectuos să-i sprijiniți pe cei doi foști tovarăși generali, actualmente domni, care ne injunghie pe la spate, marți 30 mai a.c.    
În ceea ce mă privește, vă rog să ințelegeți de ce am refuzat de 4 ori și ca activ, și ca rezervist, gradul mult râvnit de cei care, în pijama și papuci nu reprezintă nimic... DE SILĂ!
Pe aceia dintre dvs. care mai sunt credincioși jurământului depus față de Țară și Națiune, și mai sunt dispuși să apere România, îi așteptăm,  marți 30 mai a.c., începând cu orele 10, la mitingul din Parcul Izvor. Pe ceilalti... să-i ierte Dumnezeu, că nu stiu ce fac!

Onoarea și Patria! Vai de cei învinși!

Presedintele S.C.M.D.                                             

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

joi, 25 mai 2017

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!


De „Ziua Înălţării Domnului”
Onoare, recunoştinţă, respect şi omagiu eroilor neamului!
Din eroi se nasc sfinții!
Hristos S-a Înălțat!


vineri, 19 mai 2017

COMUNICATUL ASOCIAȚIEI OFIȚERILOR ÎN REZERVĂ DIN ROMÂNIA – 18 MAI 2017 –


INFORMARE
privind proiectul Legii salarizării unitare
     În zilele de 16 și 17 mai s-au desfășurat lucrările Comisiei pentru muncă și protecție socială din Senatul României, care au avut drept scop analizarea proiectului Legii salarizării unitare, dezbateri la care au participat din partea structurilor asociative care au semnat scrisoarea de protest referitoare la prevederile art. 40 din proiect domnii gl. lt. (r) Virgil Bălăceanu (AORR) și col. (r) Marian Tudor (ROMIL), alături de bine cunoscutul lider sindical al polițiștilor, domnul Dumitru Coarnă.
     Referitor la mult contestatul art. 40, doamna ministru Lia Olguța Vasilescu, a propus inițial, ca suspendarea actualizării pensiilor să se facă numai  până la data de 1 ianuarie 2019. Chiar domnia sa a afirmat în ședință că a propus acest amendament în urma discuțiilor cu reprezentanți ai asociațiilor militarilor în rezervă (AORR și ROMIL) și a constituit o soluție de moment. În final, în urma unor discuții aplicate, art.40 a fost eliminat în totalitate.
     Eliminarea art.40 prin votul membrilor comisiei și, în special poziția doamnei ministru, ne dă speranțe că demersurile noastre nu au fost zadarnice și că oamenii politici din executiv și legislativ au început să recunoască rolul militarilor în societate și necesitatea recunoașterii la adevărata valoare a muncii depuse de aceștia de-a lungul unor cariere militare pline de privațiuni și sacrificii.
     Totodată, ne exprimăm speranța că, în viitor, va dispărea din limbajul politicienilor expresia "pensii speciale" cu referire la pensiile militare de stat, acestea din urmă fiind doar un sistem particularizat aplicat militarilor tocmai datorită specificului muncii acestora, existent în majoritatea armatelor moderne și în toate statele NATO. De altfel, acest sistem există în România de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a reușit să supraviețuiască și dictaturii regale, și dictaturii militare și dictaturii comuniste, chiar dacă un guvern iresponsabil a vrut să-i dea o lovitură mortală în plin mileniu trei.
     AORR rămâne deschisă cooperării cu toți factori reprezentativi pentru a informa corect asupra adevăratelor probleme ale rezerviștilor militari și își exprimă hotărârea să sesizeze imediat orice derapaj, precum și să propună soluții concrete pentru rezolvarea problemelor sesizate. 

AORR – Departamentul de comunicare și relația cu mass media

  
- foto: Rezervistul - Ieșirea din vad