Rezervistul

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie


                        de Mihai Eminescu


Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!




vineri, 29 noiembrie 2013

EROICA






Vineri, 29 noiembrie 2013, în cadrul simpozionului cu tema "95 de ani de la MAREA UNIRE" dedicat ZILEI NAŢIONALE a ROMÂNIEI, desfăşurat la Cercul Militar Târgovişte, a avut loc şi lansarea revistei EROICA nr. 3,4 (43,44) pe anul 2013.
Editată exclusiv prin grija consiliului de coordonare editorială şi a Consiliului Director Judeţean al Filialei "MIHAI VITEAZUL" Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "REGINA MARIA", EROICA este o revistă de cultură istorică şi de cinstire a eroilor neamului. Fapt remarcabil, aceasta nu este editată în scop comercial, fiind distribuită gratuit în şcoli, unităţi militare şi alte unităţi de cultură şi artă.
Aproape nevăzută în mulţimea apariţiilor editoriale, umbrită de mormanul de maculatură comercială, mondenă şi de scandal, EROICA apare ca lumina plăpândă a unei lumânări la căpătâiul eroilor neamului şi a faptelor acestora. 



foto ifim

joi, 21 noiembrie 2013

...iar cine citeşte până aici...

...iar cine citește până aici...

Faptul că am avut un scris și o caligrafie deosebite, adică, aproape că desenam cuvintele, nu a constituit un avantaj pentru mine. Dimpotrivă, am avut parte numai de necazuri și activități colaterale, ca să le numesc așa. Neplăcute, dar mai ales, enervante. Mă refer la faptul că am transcris pe hârtie fel de fel de prostii spuse de alții, am scris la gazeta de perete, am completat Registrul Istoric, invitații și așa mai departe. 
Odată, scriind/desenând un citat al tovarășului, dintr-o plenară, cu vopsea albă pe un fundal roșu, pe o tablă cu suprafața de cam un metru pătrat, am strecurat în mijlocul textului "IAR CINE CITEȘTE PÂNĂ AICI, ARE O BERE DE LA MINE!"
Nici până în ziua de azi, nimeni nu a revendicat premiul oferit! :)

marți, 19 noiembrie 2013

Anchetă militară

    Stăteam de ceva timp în fața unei uși închise, sperând să aud acel cuvânt care să-mi permită s-o deschid și să intru în încăperea unde probabil că urma să se decidă asupra viitorului meu ca ofițer. Aveam emoții destul de mari, iar cum arătam, nu e greu de imaginat. Am bătut deja de câteva ori la ușă, dar, deși eram sigur că dincolo de ea e cineva, nu auzeam nimic. Îmi spuneam în gând, trebuie să fiu tare, să fiu atent, să nu uit nicio clipă regula de aur "ochii deschişi, urechile ciulite şi gura închisă"! Mai ciocănii odată, de data asta, în tocul uşii. Ascultai cu atenţie... iarăşi, nimic! Pentru ce am fost chemat oare? Eram în aplicaţie, în poligon, astăzi aveam ultimul antrenament iar mâine, adevăratul examen: tragerile de luptă! Treburile mergeau bine, băieţii mă ascultau, nimeni nu se îndoia că şi de data aceasta totul va fi OK și vom încheia aplicația mulțumiți și sănătoși, fără niciun fel de incident sau accident. Numai să nu păţim ceva cu tehnica asta a noastră, care te poate lăsa exact atunci când ţi-e lumea mai dragă, sau, mai bine-zis, atunci când te aștepți mai puțin!
N-o fi nimeni în încăpere, iar eu stau ca un tâmpit în faţa acestei uşi, m-a săgetat un alt gând. Şi mai bătui odată în uşă, de data aceasta cu pumnul. 
- Intrăăă! s-a auzit cuvântul magic. Da' greu te mai mişti! Te cam laşi aşteptat, locotenente...
- Vă rog să mă scuzaţi, mi s-a părut că vorbeaţi la telefon... încercai eu un fel de scuză, nepotrivită dealtfel, căci în încăpere nu era telefon.
- Hai las-o, mi-o tăie colonelul Cherciu, "spaima întunecată", cum era numit de către cei ce avusese de-a face cu el. Cred că ştii pentru ce te-am chemat... şi mă ţintui cu privirea lui tăioasă şi rece ca oţelul. Să nu-mi spui că nu ţi-a spus nimeni nimic...
- Cred că m-aţi chemat ca să fiu avansat, spusei eu, aproape neintenţionat.
- Aha! Deci se confirmă! Eşti un element imprevizibil, spontan şi obraznic... Îndrăzneşti să mă  iei şi la mişto! Cum se spune, eşti ironic!?
- Tovarăşe colonel, nu numai că n-aș îndrăzni, dar nu-mi permit să fiu ironic, mai ales în situația asta când nu am nici cea mai vagă idee şi nici nu ştiu pentru ce am fost chemat! Nu mi-a spus nimeni nimic și nici nu știu despre ce vorbiţi...
- Despre ce vorbesc eu, ai?! Află tovarăşe locotenent că tu eşti cel care va trebui să vorbească!
- Cu deosebit respect, vă raportez că tot nu ştiu despre ce este vorba.
- Da, bine, vedem noi acuşica... Te previn însă că noi ştim tot, absolut tot ce-ai făcut, când, cum şi în ce scop, aşa că nu are niciun sens să ascunzi adevărul, adică, cum s-ar spune, să nu pierdem timpul de pomană. Stai jos pe lada aia, ia d'aici o coală de hârtie... ceva de scris ai?
- Am, dar în porthart, pe care nu l-am luat cu mine, căci nu mi s-a spus pentru ce sunt chemat.
- Ia d'aici un pix şi nu te mai preface că nu ştii. Se apropie la un pas de mine, se apleacă destul de mult, până la înălțimea ochilor mei,
 îmi fixă privirea și cu o voce ascuțită șuieră printre dinți:
- Ia zii, de nişte peşte n-ai auzit, nu cunoşti nimic? Peş-te, cui, ai adus?
- Nu înţeleg, tovarăşe colonel.
- Nu are rost să joci teatru cu mine! În sesizare scrie clar că ai adus peşte, cui, cât, când... Nici acum nu-ţi aminteşti?
- Ba da, acum îmi amintesc, s-a întâmplat în urmă cu vreo două săptămâni...
- Aşa te vreau! Gata, apucă-te şi scrie! Trage lada aia mai aproape de masă să stai ca lumea şi scrie: De-cla-ra-ţi-e!
- Dar nu am ce să declar!
- Da, bine, zi-i "notă explicativă" şi scrie odată, că prea tragi de timp. Şi spunându-mi asta, a început să umble prin încăperea care adăpostea arhiva unităţii şi care se vede că a fost transformată în mare grabă într-o sală de anchetă.
Preţ de câteva clipe am stat şi m-am gândit, apoi am trecut la scrierea notei explicative. Iniţial, am observat cum trăgea cu coada ochiului să vadă dacă mă conformez, dar când m-am aplecat peste coală și am început să scriu folosind o caligrafie la care nu se aştepta, s-a dus la fereastră, a deschis-o şi aproape satisfăcut, și-a aprins o ţigară. Am scris fără grabă, timp de 20-25 de minute, vreme în care colonelul şi-a făcut de lucru prin cameră, învârtind nişte chei într-o legătură.
Când m-a văzut ridicându-mă, s-a apropiat şi aproape că mi-a smuls hârtia scrisă pe ambele feţe.
- Ia să vedem ce avem aici, începuse el s-o citească. Deci aşa, pe data de, ai fost în permisie, ai trecut pe la... care ţi-au dat, la drum, nişte peşte prăjit?!
- Ce-i asta locotenente? Îţi baţi joc de mine?
- Nu-mi permit așa ceva, tovarăşe colonel!
- Atunci ce-i cu peștele ăsta prăjit?
- Trebuia să fie crud?
- Bineînțeles! Adică, nu... Eu vreau să știu despre sacul de pește... Fapte, locotenente, eu vreau faptele!
- Care sac?! Acestea sunt faptele, tovarășe colonel. În urmă cu vreo două săptămâni am fost în permisie. La întoarcere, în grabă, am trecut și pe la naşii mei, pe care nu-i mai văzusem de câțiva ani. Aceștia, pentru că nu am avut timp să rămân la masă cu ei, cu mare bucurie mi-au dat la drum un pacheţel cu vreo opt-zece bucăţi de peşte prăjit...
- Şi asta ai dus comandantului tău?
- Comandantului meu nu am dus nimic, dar s-a întâmplat ca acesta să treacă pe terenul de instrucţie în ziua următoare, la ora de gustare şi, cum aveam masa întinsă pe aripa tancului, l-am invitat să servim gustarea împreună, care a constat chiar în acel pachețel cu pește prăjit.
- Așa, carevasăzică... comandantul a gustat din peștele tău prăjit.
- Exact! A gustat din peștele prăjit de nașa mea!
- Sigur nu-ți bați joc de mine?
- Ăsta-i adevărul.
- Nu ai omis nimic?
- Cred că nu.
- Precis?
- Poate doar că peştele prăjit era caras...
- Aşa, hai, mai bagă!
- Și era "carbovat"!
- Cum "carbovat"? Asta ce naiba înseamnă?!
- ,,Carbovat" este vorba lui Vanea Patzaikin, care în copilărie a fost vecin cu nașa mea de botez.

- Şi ăsta cine mai e?
- Ivan Patzaikin, cel mai mare campion al canoei şi pagaei!
   În satul nostru natal, adică la Mila 23, peștele pentru prăjit, mai ales carasul, se "carbovează" sau "carbovește", luați-o cum vreți.
Adică, se crestează mărunt, căci altfel are multe oase...

                                                                                          
foto ifim

duminică, 17 noiembrie 2013

Despre tancurile din Armata României

Organizarea unitatilor de tancuri in Armata Romana

Pentru ca de-a lungul timpului am avut tot felul de discutii si intrebari despre organizarea plutoanelor, companiilor si batalioanelor de tancuri aflate in compunerea marilor unitati romanesti, astazi va prezentam organizarea unitatilor de care de lupta, asa cum erau inainte de aderarea la NATO si cum arata astazi.
Unknown
Aşadar, din ’78, anul când am devenit tanchist şi până în 2009, când am trecut în rezervă, structura subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi de tancuri a fost următoarea:
Până la restructurare, începută prin anii ’93-’95, subunitatea de tancuri standard din Armata României, era plutonul de 3 tancuri, compania de 10 tancuri (3 plutoane a câte 3 tancuri + tancul comandantului de companie) şi batalionul, de 21 sau 31 de tancuri, adică 2 sau 3 companii de tancuri + tancul comandantului de batalion. La nivelul Regimentului de Tancuri, existau 3 Batalioane de tancuri + tancul Comandantului de Regiment.
De asemenea, fiecare Regiment Mecanizat avea câte un batalion de tancuri standard. A se ţine cont şi de Unităţile Anexă, adică cele care se înfiinţau la război.
După anii ’89, când s-a trecut la reducerea numărului de piese de artilerie sau gurilor de foc, în general, şi a tancurilor în special, până în 2002, plutonul de tancuri a avut 4 tancuri, compania de tancuri, 13 (3 plutoane a 4 tancuri + tancul comandatului de companie), iar batalionul de tancuri, 40 (3 compani a 13 tancuri + tancul comandantului de batalion)
Fac o paranteză, în glumă, bineînţeles, mă simt ca Vosganian, folosind aritmetica simplă! :)
Başca, din câte cunosc, s-au înfiinţat Brigăzi de Tancuri, ca să nu mai spun că era cât pe ce să ia fiinţă şi un Corp de Armată de Tancuri!
După 2002, s-a trecut la organizarea tip NATO a subunităţilor de tancuri, adică, un pluton are 5 tancuri, o companie are 17 (3 plutoane a 5 tancuri + tancul comandantului de companie+tancul locţiitorului acestuia), iar batalionul de tancuri are 54 tancuri, 3 compani a câte 17 tancuri, + tancul sefului de stat major + tancul locţiitorului comandatului + tancul comandantului de batalion.
Reiese de aici că până în 2002, seful de stat major, adică pesoana numarul unu din unitate, care trebuia să fie si cel mai “pizdos”, ca să folosesc un limbaj militar, nu avea tanc, drept pentru care, acesta ieşea la alarmă cu casca de infanterist, subiect ce permanent era în vizorul umorului cozon al tanchiştilor, ca să zic aşa.
Plutonul de tancuri nu are altă tehnică, dar în anumite situaţii de luptă, este clar că are nevoie de simbioza cu infanteria şi de sprijinul celorlalte arme şi forţe.
La această dată, toate tancurile existente sunt numai cele din unităţile organice. Adică, nu există tancuri în batalioanele de infanterie mecanizate.
Cam asta e povestea şi aritmetica.

RoMilitary multumeste domnului colonel (r) Ifim Trofimov
 GeorgeGMT

luni, 11 noiembrie 2013

ATENŢIE! IMAGINAŢIA NU ARE LIMITE!

Atenţie!
 Imaginaţia nu are limite!
12 noiembrie 2013
Ziua Cercetaşilor Militari Români!
La mulţi ani!


















duminică, 3 noiembrie 2013

Carnetul de partid

Carnetul de partid

        În sala de şedinţe era o atmosferă apăsătoare, îngreunată şi de fumul de ţigară care plutea în dâre groase către fereastra întredeschisă.
La intrarea comandantului, comisia se ridică, preşedintele acesteia îi dădu raportul iar secretarul de partid îi arătă din priviri scaunul din stânga sa. Pentru o clipă, în liniştea ciudată ce s-a aşternut, zgomotul făcut de scaunul tras de comandant, i-a deşteptat pe toţi cei prezenţi. Comandantul trecu direct la subiect:
- Am înţeles, tovarăşi, că situaţia este foarte gravă. Nu avem timp de pierdut. Stă în puterile noastre să luăm cele mai potrivite măsuri, cu sprijinul eşaloanelor noastre superioare, evident. Nu avem la dispoziţie decât o jumătate de oră din acest moment pentru a redacta şi înainta operativ, pentru informare, raportul nostru privind evenimentul deosebit, petrecut din nefericire, în unitatea noastră. Pentru aceasta, vreau ca preşedintele comisiei de cercetare a evenimentului să-mi răspundă doar la câteva întrebări, scurt, clar, precis şi la obiect.

Cercetarea a fost finalizată, bănuiesc?
- Finalizată, tovarăşe colonel!
- Deci, vorbim despre un eveniment deosebit?!
- Eveniment deosebit, tovarăşe colonel!
- Soldat cu pierdere de muniţie?
- Afirmativ, tovarăşe colonel!
- Îmi puteţi preciza cantitatea şi tipul muniţiei?
- Şase cartuşe de pistol TT, model '33, calibru 7,62mm, să trăiţi!
- Cum de sunteţi aşa sigur?
- Cartuşele erau într-un încărcător plin...
- Aăăă... şi comandantul înghiţi în sec. Aşadar este vorba şi de armament?!...
- Doar un încărcător cu şase cartuşe de pistol...
- Deci vorbim şi despre pagubă?
- Una, apreciem, destul de mică, să trăiţi!
- Mică? Şase cartuşe de pistol... câte s-au recuperat?
- Niciunul, să trăiţi!
- Cum niciunul?! Pe locotenentul neinstruit şi indisciplinat l-am băgat la arest pentru că i-a scăpat încărcătorul din mână, dar voi, comisia, ce aţi făcut trei zile, n-aţi căutat cartuşele?
- Le-am căutat, tovarăşe comandant! Dar încărcătorul a căzut jos, de pe pod, să trăiţi! Într-un fel, e bine că n-a căzut şi pistolul...
- De ce e bine că n-a căzut şi pistolul?! Care pod?
- Podul de la Cernavodă...
- Şi unde a căzut?
- În Dunăre... pe fundul ei, să trăiţi!

     Se lăsă tăcerea... Comandantul îşi scoase batista din buzunar şi începu să-şi şteargă broboanele de sudoare de pe frunte, moment în care, se ridică secretarul de partid. Cu faţa răvăşită de emoţie, îşi drese puţin glasul şi luă cuvântul:
- Tovarăşe comandant, situaţia este mult mai gravă... fiind vorba despre încă un eveniment, mult mai grav şi mai deosebit ca cel pus în discuţie...
- Cum-cum? Ce-ce, ce eveniment deosebit? dădu-se comandantul semne de bâlbâială. Despre ce vorbiţi?
- Despre tovarăşul locotenent pe care l-aţi băgat la arest...
- Da... ce-i cu el, ce-a mai făcut?
- Spune că nu-şi găseşte carnetul de partid... :)


sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Umor cazon (6)



- Dom'sergent, am auzit că aţi intrat într-o formaţie de manele!?
- Da. Nu m-au ţinut frânele!

O voce disperată la telefon, la ora cinci dimineaţa:
- Alo? Salvarea?
- Da.
- Veniţi repede, căci în curte e un nebun care sună goarna şi ne aduce la disperare pe toţi!
- Imediat, daţi-ne adresa!
- UM 0123...

- În timpul unei lupte, povesteşte un veteran de război, eram într-o pădure, explodau proiectilele de artilerie, zumzăiau gloanţele trase de inamic, iar eu mă aflam în teren deschis, fără niciun adăpost.
- De ce nu v-aţi adăpostit după un copac?
- Ce copac, care copac? Nu erau destui nici pentru ofiţeri...

Se schimbă trupele în linia întâi. Un sergent primeşte misiunea să conducă trupele noului batalion ca să intre în dispozitiv. Este noapte, deplasarea se face fără cel mai mic zgomot prin tranşee şi, din când în când, călăuza se întoarce spre maiorul din capul coloanei şi-i şopteşte:
- Aici o cotim la dreapta! Avem un teren minat în stânga!
După vreo oră de mers, comandantul batalionului întreabă:
- Da'cât Dumnezeu mai avem până în linia întâi?
- Circa 6 km.
- Şi atunci, de ce dracu' vorbim în şoaptă?
- N-a spus nimeni că trebuie! Eu sunt răcit şi răguşit şi nu pot să vorbesc tare...

- Domnule general, vin indienii!
- Prieteni sau duşmani?
- Cred că-s prieteni, îi văd călărind împreună.