Rezervistul

marți, 29 decembrie 2015

Sindicatul lui ALELUIA

Joi, pe 8 aprilie 2010, rezerviștii târgovișteni s-au adunat ca să tragă sfară-n țară, că se organizează.
Miercuri, pe 14 aprilie 2010, ora 12.00, rezerviștii dâmbovițeni erau adunați ca să-și aleagă reprezentantul.
Pe cinstite o spun, viața mea s-ar fi schimbat,
dacă... Dar, a intervenit acel ceva... Se supune imediat la vot, și, mai puțin din jumătatea celor care votează, este asaltată de urări, se certifică sută la sută...
iar votul celorlalți, 36 de oameni au fost cei care au venit și m-au rugat ca să-i reprezint, deci, cel puțin 36, din 70, au rămas fără replică.
Nu știu ce a mai fost.
Dar eu, m-am ridicat în picioare
și, peste acea adunare ticluită, le-am spus că 
nu e locul meu acolo. 
Probabil că încet, încet, află unde e locul meu, 
dar cel mai mult, află unde e locul fiecăruia.

Știu că-mi dau foc la valiză

Știu că-mi dau foc la valiză,
dar în spiritul dreptății, 
al patriei, onoarei și demnității,
trebuie să spun câteva cuvinte:
Fac parte dintre cele 700-900 cadre militare
în rezervă cărora li s-au redus pensiile în 2011.
Personal, mi-a scăzut venitul cu 500 de lei/lună.
Din 2013, an de an, cu acel procent de creștere al punctului,
am ajuns de unde plecat.
Între timp, am mai muncit, adăugând ceva civilie
la viață militară amară.
Fraților, am pensia mai mare de 4 ori
ca salariul soției, care muncește la stat,
pe salariul minim pe economie.
Mă aștept la înjurături.
Dar vreau să subliniez un lucru pe care nu l-a spus nimeni:
În 2008, un comandant de unitate, activ, cum eram eu,
avea cam 85% din pensia unui rezervist.
Știu că nu vă place istoria trăită,
știu că nu vă place adevărul,
și la fel de bine știu că
mi-am dat foc la valiză!
Numai că acum, eu sunt singurul meu
Comandant!




Demult nu s-a mai întâmplat așa ceva în Delta Rezervistului Ifim

De mai bine de 50 de ani nu s-a întâmplat asta.

Și a trebuit ca 2015 să fie anul cu pricina!
Sigur, statistica mea e corectă. Am motive să cred, chiar și argumente,
că statistica mea poate surclasa lucrările similare 
ale acele grupuri de cercetători occidentali sau orientali,
care ies pe sticlă, după decenii de cercetări,
cu câte o bizarerie, pe cât de neverosimilă,
pe atât de neinteresantă și de inexactă.
Vreau să spun că anul 2015
este singurul an, din cei 56 pe care-i are,
în care Ifim, 
nu a fost, măcar o clipă, să nu zic un an
sau o săptămână, în Delta lui.
Iar prognozele meteo pe următoarele zile, nu-i dau nicio speranță.


duminică, 20 decembrie 2015

Sunt pe planeta lui Marte

Eu sunt Rezervistul,
iar colo sus, în titlul de blog, scrie
PATRIE, ONOARE, DEMNITATE!
Deși suntem creștini ortodocși, 
în plin post -
 înjurăm, judecăm, condamnăm,
socotim nesocotitele, 
pozăm goi îmbrățișând
porcul abia înjunghiat și pârlit s.a.m.d.
Cu toții suntem nemulțumiți...
Am foarte multe de spus,
dar mă abțin, pentru că cele trei cuvinte
de mai sus,
scrise cu majuscule,
nu pot fi dovedite cu vorbe.
Ca să fiu mai explicit,
pot fi dovedite doar prin fapte!

Sărbători fericite!


vineri, 11 decembrie 2015

Comunicate de presă ale MApN + Modificări aduse legii 233/2015

MApN
Comunicat

Nr. 259
10 decembrie 2015

“Indexarea pensiilor militare în anul 2016
La propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul României a aprobat miercuri, 9 decembrie, prin Ordonanţa de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ca în anul 2016 pensiile militare de stat să se majoreze cu 5 procente.
Astfel, se asigură pensionarilor militari un tratament echitabil şi nediscriminatoriu în relaţia cu cei din sistemul unitar de pensii publice, prin indexarea pensiilor cu acelaşi procent.”
Biroul de Presă al M.Ap.N. 
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro

Comunicat
Nr. 260
10 decembrie 2015

Prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul României miercuri, 9 decembrie, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, sunt rezultatul mai multor etape de negocieri la care au participat echipe de specialişti din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, împreună cu reprezentanţi ai structurilor sindicale şi asociative din sistem, precum şi ai pensionarilor militari.
Misiunea asumată de echipa interministerială de specialişti a fost aceea de a remedia blocajele şi dificultăţile de natură legală şi procedurală manifestate în punerea în aplicare a noii legi a pensiilor militare de stat.
Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, de aceea era absolut necesar să se găsească o formulă care să fie adoptată până la sfârşitul anului şi care să creeze condiţiile aplicării acesteia, într-o formă sustenabilă şi previzibilă, într-o manieră care să asigure echilibrul, coerenţa, realismul, dar şi justa recompensare a rigorilor, constrângerilor şi riscurilor specifice carierei militare.
A fost nevoie de clarificarea unor prevederi ale legii, care nu asigurau tratamentul unitar, just şi echitabil între toţi militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze, cât, mai ales, între aceştia şi cei deja pensionaţi.
Prin modificările survenite în cursul procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, se creaseră contradicţii de reglementare. Astfel, legea prevedea, la art. 2 lit. b) principiul egalităţii în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, însă lăsa posibilitatea luării în considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au avut cariere cvasiidentice.
În ceea ce priveşte modificările aduse nivelului de pornire a calculului pensiei, principiul avut în vedere este acela al evaluării juste a importanţei carierei militare, cadrele fiind astfel motivate şi cointeresate să dezvolte evoluţia profesională pe durate cât mai mari, în consonanţă şi cu interesele instituţiilor angajatoare. Concret, pornind de la pragul de 65% stabilit pentru o vechime cumulată de 25 de ani, militarii primesc procente pentru fiecare an lucrat peste această limită, până la maximum 85%. Mai mult, la cuantumul pensiei stabilite astfel se adaugă, potrivit Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, un spor de până la 20% pentru militarii care au îndeplinit serviciul militar cel puţin 25 de ani.
Totodată, precizăm că, prin modificarea legii, neintrată încă în vigoare, nu au fost afectate dispoziţii care protejează drepturile deja câştigate de beneficiari, respectiv menţinerea în plată a cuantumului mai avantajos, precum şi posibilitatea de a opta pentru modul de calcul mai favorabil pentru o perioadă de cinci ani de la aplicarea legii. Au fost, de asemenea, menţinute prevederile referitoare la restituirea sumelor de care au fost privaţi unii pensionari în momentul trecerii la sistemul public de pensii.
Aceste abordări vin să garanteze faptul că niciunui pensionar militar nu îi vor fi, în niciun caz, diminuate veniturile aflate în plată.
Biroul de Presă al M.Ap.N.
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro

Modificări aduse legii 233/2015
Ordonanta de urgenta de modificare a L223/2015 Privind pensiile militare
Cu caractere italic s-au subliniat articolele abrogate sau modificate din lege aşa cum erau prevăzute în legea din iulie.
Art. 36 – Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 22 se abrogă.
Art. 22. – (1) Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de 20 de ani în calitate de personal din unităţi/structuri de intervenţie şi acţiuni speciale, personal în unităţi de intervenţie antiteroristă, personal navigant pe elicoptere, avioane de vânătoare, vânătoare-bombardament şi cercetare, aeronave de transport, aeronave de instrucţie ale şcolilor militare de aviaţie, scafandrii, precum şi personalul din unităţile de comunicaţii, radiolocaţie şi război electronic beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţială, indiferent de vârstă, dacă au o vechime ca militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, în activitate, de cel puţin 10 ani. 
(2) La împlinirea vârstei standard de pensionare, persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pensie de serviciu pentru limită de vârstă în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3) sau, după caz, de art. 20.
2. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorulcuprins:
,,(1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile art. 16-18 şi art. 32 şi perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Art. 25. – (1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile art. 16-18, art. 22 şi art. 32 şi perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
3. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorulcuprins:
„(1) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a)şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19.”
Art. 26. – (1) Pentru cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19.
4. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) – c), în care nu se includ:
a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer;
b) compensaţiile lunare pentru chirie;
c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană;
d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de
protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament;
e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;
f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă;
h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;
j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul;
k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat;
l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar;
m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia;
n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român;
o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în Anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010,
cu modificările şi completările ulterioare;
p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.
Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c). La media obţinută se adaugă un spor de până la 15% în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.
(2) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi 38, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.
(2) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi 39, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.
(3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data
trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
(3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
(4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2)
corespunzătoare funcţiei militare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat în ţară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de
activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.
(4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, precum şi pentru personalul suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, care îndeplineşte, în această perioadă, condiţiile de trecere în rezervă/încetare a raporturilor de serviciu cu drept la pensie, este cea prevăzută la alin. (1) şi (2).
(5) Pentru personalul care a fost detaşat în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, la determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin.(1), se utilizează salariile lunare corespunzătoare funcţiei exercitate, la care se adaugă drepturile de soldă/salariu plătite de instituţiile din care aceştia au fost detaşaţi.
(5) În situaţia în care baza de calcul stabilită potrivit alin. (3) este mai mică decât cea stabilită potrivit alin. (1), personalul aflat în misiune permanentă în străinătate poate opta pentru situaţia cea mai avantajoasă.
(6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute
realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.
(6) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune.
(7) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani
anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate
anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.
(7)Pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensia militară de stat se stabileşte potrivit prevederilor art. 29. 
(8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaș, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea unei pensii este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către susținător în 6 luni
consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de
militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaș.
(8)La stabilirea venitului brut nu se au în vedere dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 6 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de
bază de către titular/susţinător în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie.
(10) Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei militare de stat se poate face o singură dată.
(11) La determinarea soldelor/salariilor lunare brute nu se au în vedere dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.”
5. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 29. – (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum
de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
Art. 29. – (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel: 
a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
b) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28, fără a se putea depăşi venitul brut utilizat la calculul pensiei la data deschiderii dreptului la pensie.
(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în condițiile legii cu o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din această vechime.
(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special cu o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală.
(3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 şi 26 se determină proporţional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu
vechimea prevăzută la alin. (2).”
6. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,Art. 30 – Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi, nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”
Art. 30. – (1) Procentele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, respectiv în grupa I şi/sau a II-a de muncă, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), se acordă militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii.
7. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut, iar în situaţia în care aceasta este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuţia individuală la bugetul de stat se calculează în limita acestui plafon.”
Art. 31. – (1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia individuală la bugetul de stat, suportată de personalul prevăzut la art.1, nu va diminua soldele/salariile nete realizate lunar.
8. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Termenele de declarare şi de plată a sumelor reprezentând contribuţiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislaţia fiscală pentru declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale.”
9. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute la
art. 32 lit. a), şi elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia celor din învăţământul liceal, care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza activităţii desfăşurate în
aceste instituţii.
Art. 33. – Beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute la art. 32 lit. a) şi elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, survenite în timpul şi din cauza activităţii în aceste instituţii.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), baza de calcul pentru stabilirea pensiei o reprezintă solda de funcție minimă corespunzătoare primului grad militar/profesional din cadrul corpului pentru care se pregătește.”
10. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 39. – (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabilește conform prevederilor art. 29 şi art. 30.
(2) Vechimea utilizată pentru calculul pensiei de invaliditate se stabilește potrivit prevederilor art. 23 – 27.
(3) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea cumulată se adaugă, pentru fiecare an potențial, până la realizarea vechimii de 25 de ani prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele procente:
a) 1% pentru invaliditate de gradul I;
b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II;
c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III.”
11. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 40. – Pentru invaliditatea survenită ca urmare a unor acțiuni specifice, din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special beneficiază de o pensie egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de pensie la care au dreptul.”
(40)Pentru invaliditatea survenită ca urmare a unor acţiuni specifice, din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special beneficiază de o pensie egală cu solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază avută la data respectivă, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de pensie la care au dreptul.
12. La articolul 55, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) Urmaşii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente,
catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28.”
Art. 55. – (1) Urmaşii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaş egală cu solda funcţiei de bază/salariului funcţiei de bază avut la data decesului.
13. La articolul 60, alineatul (2) se abrogă.
(2) În situaţia în care, în termen de 6 luni de la data primei majorări, persoanele îndreptăţite nu depun cerere în acest sens, actualizarea se face, din oficiu, pe baza mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie din ultimele 6 luni de activitate.
14. La articolul 64, alineatul (1) se modifică și va avea următorul
cuprins:
„Art. 64. – (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.”
Art. 64. – (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.
15. Articolul 70 se abrogă.
Art. 70. – Procedurile referitoare la efectuarea operaţiunilor de plată a drepturilor băneşti se aprobă prin ordine ale conducătorilor caselor de pensii sectoriale.
16. La articolul 76, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea din urmă nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
(2) În situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 48 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.
17. La articolul 88, litera i) se abrogă.
Art. 88. – În aplicarea prevederilor prezentei legi, casele de pensii sectoriale îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
i) asigură evidenţa personalului prevăzut la art. 3 lit. a) –c), pentru contribuţiile individuale la bugetul de stat;
18. La articolul 92, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) nerespectarea metodologiei şi a criteriilor de încadrare în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă;”
Art. 92. – Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: 
a) nerespectarea metodologiei şi a criteriilor de încadrare în condiţii deosebite şi speciale de muncă;
19. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 94 - Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 92 şiaplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 93 se fac de către organele de control ale instituţiilor din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională.”
(94)Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 92 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 93 se fac de către organele de control ale caselor de pensii sectoriale. 
20. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,Art. 108 – Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau
actualizarea pensiei militare se acordă un spor de:
a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani;
b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani;
c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.”
Art. 108. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au plătit contribuţie la Fondul pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la bugetul de stat beneficiază de un spor procentual la cuantumul pensiei stabilite în condiţiile art. 29, 30 şi 39, astfel: 
a) 3% pentru o vechime a contribuţiei între 5-15 ani;39
b) 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 ani; 
c) 9% pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani.
21. Articolul 109 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 109 – (1) Pensiile militarilor, polițiștilor şi funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor, revizuite în baza Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță națională, aprobată prin Legea nr.
165/2011, cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică şi
siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin
pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și
baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor
și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 109. – (1) Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabilite în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările ulterioare, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat în înţelesul prezentei legi şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situaţia în care nu
depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfăşurată în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special.
(2) Prima actualizare prevăzută la art. 60 alin. (1) lit. a) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data primei majorări a soldelor de grad/salariilor gradului profesional şi/sau soldelor de funcţie/salariilor de funcţie ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special şi se aplică începând cu luna majorării acestor drepturi.
(3) Recalcularea pensiilor prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condiţiile prezentei legi, şi în situaţia depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se acordă, în termen de cel mult 24 de luni, începând cu luna următoare depunerii documentelor.
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data
intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform alin. (3), precum şi cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.
(5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel
recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
(5) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (3) se stabileşte prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).
(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum şi cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.
(7) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”
22. La articolul 110, alineatele (1), (2), (4) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit
prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situaţia în care nu
depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfăşurată în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special.
……………………………………………………………………………………………………..
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
……………………………………………………………………………………………………..
(8) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”
23. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 111. – În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau art. 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.”
Art. 111. – În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 şi 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată se păstrează în plată cuantumul avantajos.
24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 122. – În termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta, o singură dată, pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau pentru cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi
completările ulterioare.”
Art. 122. – În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
25. După articolul 122 se introduce un nou articol, art. 1221, cu următorul cuprins:
„Art. 1221. – În aplicarea prezentei legi pot fi emise norme aprobate prin ordin comun al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii.”
Capitolul III
Măsuri fiscale
Art. 37 – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015 se modifică şi se completează după
cum urmează:
1. La art. 153 alin. (1), lit. m) se modifică și va avea următorul cuprins:
”m) Ministerul Afacerilor Interne, pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare
stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii, precum și pentru persoanele care nu realizează venituri și se află în arest preventiv în unităţile aparținând Ministerului Afacerilor Interne;”
2. La art. 160, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte valoarea, întregită la un leu, a unui punct
de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv.




duminică, 6 decembrie 2015

SCRISOARE DESCHISA


Nr. 1111 din 05.12.2015
DOMNULUI MIHNEA MOTOC
MINISTRUL APARARII NATIONALE
Domnule Ministru,
Cunoscand performantele dumneavoastra in ceea ce priveste apararea intereselor Romaniei, in calitatea pe care ati avut-o de sef al misiunii diplomatice la Londra, apelam la dvs., bizuindu-ne pe inteligenta, curajul si abilitatea diplomatica de care ati dat dovada, pentru a interveni intr-o chestiune extrem de periculoasa, susceptibila de a periclita, nu numai viitorul nostru, ci si al Tarii.
Guvernul din care faceti parte si-a dobandit legitimitatea in Parlament prin asumarea, integrala a legilor si masurilor reparatorii promise in urma cu 5 ani tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta, de Guvernul USL si luate, in extremis, abia anul acesta. Or, la nici doua saptamani de cand a fost instalat la putere, prost sfatuit, domnul Ciolos a amanat, sine die, Legea Sistemului Unic de Salarizare, chestiune care-i afecteaza grav, in ceea ce ne priveste, si pe militarii angajati pe baza de contract si pe agentii de politie. Mai mult, a refuzat marirea salariului minim al 1200 lei. In ciuda asteptarilor, nici un salariat nu a iesit in strada ! Acelasi guvern a anulat a XIII-a pensie pentru pensionarii aflati la limita supravietuirii si prezinta, drept « marire », restanta indexare cu rata inflatiei. Si, in ciuda asteptarilor, nici un pensionar nu a iesit in strada ! Acelasi guvern, pastrand secretari de stat deocheati, se pregateste sa implementeze criminala OUG 95/2014, care ii desfiinteaza pe revolutionari si aduce grave prejudicii militarilor si politistilor. Totodata, suntem informati ca se pregateste, pentru miercuri, 09.12.2015, o H.G. prin care guvernul va distruge, practic, Legea pensiilor militare de stat, déjà promulgata ca Legea nr.223/2015.
Avem suspiciunea rezonabila ca forte externe adverse si grupuri infractionale interne din sfera politicii urmaresc relansarea miscarilor sociale pana la dezagregarea Romaniei, stiindu-se precis, ca noi, rezervistii si politistii nu vom suporta ofensa si vom iesi in strada, de data aceasta sustinuti si de activi, ca scanteia care va aprinde incendiul national. Una este sa fie manipulate mase de tineri, care vor doar sa fie bine si tot romanul sa prospere si alta este sa iasa in strada forte organizate, profesioniste, care nu mai au ce pierde. Pentru ca umilinta si bataia de joc la care am fost supusi in perioada 2009 – 2013, ne-au obligat sa ne organizam si sa ne asumam, constitutional (Art.118, Al.1), apararea democratiei.
Domnule Ministru,
Declarand ca aparam interesele tuturor categoriilor sociale si de varsta din Romania, fapt demonstrat in ultimii ani, va raportam ca, dupa o agresiune psihologica si imagologica fara precedent, legile basiste (119 si 263/2010) ne-au transformat, pe noi, rezervistii din Armata, Interne si Servicii in balast social, luandu-ne, retroactiv, nu numai toate drepturile, ci si gradele militare. Invangand in Justitie (ICCJ – 7 ianuarie 2011) am fost supusi unei perverse  OUG1/2011, care a adus in sistemul nostru grave dezechilibre, prin stimularea lacomiei, slugarniciei si ticalosiei uscaturilor noastre, uscaturi pe care si noi, ca parte a societatii romanesti, le avem. Cei vinovati fata de camarazi s-au impotrivit si se impotrivesc, din interese meschine, personale, actului de dreptate numit Legea nr.223/2015, care reaseaza lucrurile in matca lor fireasca, redandu-ne demnitate de rezervisti. La legea in cauza s-a lucrat 3 ani si a trecut prin Parlament, fara voturi impotriva,  fiind declarata, insa, din nefericire, aplicabila doar din 1 ianuarie 2016. Nu are nevoie de norme (cum sunteti mintit) decat in ceea ce priveste restituirea sumelor, abuziv, retinute (Art.121). Are nevoie doar de un ordin comun al sefilor celor trei structuri ale sistemului doar pentru aplicarea stricta a prevederilor Art.60, Al.4 (actualizarea pensiilor) si Art.62, Al.3 (metodologia intocmirii dosarului pentru viitorii pensionari). Are si un prag de limitare al cuantumurilor, deci nimic din ceea ce va raporteza pseudospecialistii juristi si finantisti ai MApN nu este adevarat. Vor, doar, sa-si apere pielea pentru a nu plati ticalosiile comise, din ordin politic, asupra camarazilor lor, in trecut, ori sa-si pastreze functiile, dobandite politic, in noul constext. Acestia fiind principalele unelte manevrate de cei ce doresc bulversarea sistemului si a Tarii, va transmitem rugamintea demiterii imediate a secretarului de stat civil si politic si a sefilor militari de Directii, vinovati de aceasta initiativa anticonstitutionala, de desfiintare a unei legi organice aprobata de Parlament si promulgata de presedinte, printr-o ilegala ordonanta care sa-i afecteze fondul.
Domnule Ministru,
Patru ani de lupta impotriva regimului criminal de dictatura basista ne-au costat, potrivit datelor obtinute de la guvern, vietile a peste 32.000 de camarazi, care au murit protestand (cazul Irimia de la Ploiesti), citind zecile de decizii care se bateau cap in cap (cazul fostului sef al SMG si membru al Comitetului NATO, gl. Mihai Popescu), spanzurandu-se (cazul Breban de la Satu Mare) sau autoincendiindu-se in fata Cotrocenilor (cazul Petre Morjan). Pe revolutionari i-au costat peste 3.100 de victime, iar in randul pensionarilor civili, mortii se numara cu zecile de mii, pentru ca Basescu si Boc au stabilit ca pensionarii nu au voie sa traiasca decat cel mult 6 ani dupa incetarea activitatii, urmand «sa paraseasca, pe cale naturala, sistemul ».
Domnule Ministru,
Se stie ca noi, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, am organizat Societatea Civila reala in cadrul CNSC si am provocat, prin manifestatii de strada, caderea a doua guverne. Probabil ca asta se urmareste, printr-o initiativa ticaloasa, luata prin manipularea ministrilor actualului guvern care sunt rupti de realitatea romaneasca de ani de zile.
Sincer, nu am vrea  sa mai auzim, pe strazile Bucurestilor, indemnul anilor 2010 – 2012 : «Mai bine un sfarsit cu groaza / Decat o groaza fara de sfarsit! ». Si nici bilingvul « Nu, nu , niciodata ! / Nem, nem soha ! « , adresat uneltelor unguresti ale dezagregarii Romaniei, in egala masura incitate astazi, ca si noi, de interese ostile libertatii si existentei natiunii romane. In situatia in care, insa, noua manipulare va reusi si vor fi loviti, din nou, rezervistii, nici Dumnezeu nu va mai putea opri scanteia care va aprinde un incendiu, intr-adevar ….., colectiv !
Cu profund respect, bazandu-ma pe experienta dvs. profesionala, inteligenta, diplomatia si rapiditatea dvs. de reactie,
Am onoarea sa va salut,
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Honor et Patria! Vae Victis!
Bucuresti, 05 decembrie 2015
 Telefon:  0736.601.020 ; 0736.600.961
 

luni, 30 noiembrie 2015

De ziua Sfântului Andrei

Unchiul Andrei era fratele cel mai mic al mamei. 

Era așa de bun și de blând, încât, toată lumea îi găsea numai cusururi.
Dar Andriușa era obișnuit cu treaba asta. 
Tata nu-l lua la baltă, la scuturat vintire, pentru că, zicea el, Andrei l-ar fi încurcat și enervat, stând acolo, în cerdacul bărcii și făcând fel de fel de glume, căci la asta se pricepea, mai ceva ca Ion Creangă.
- De ce nu-l luăm și pe unchiul Andriușa cu noi, în baltă?
- Pentru că nu-i place să se trezească așa devreme și mai ales pentru că are de reparat la fronton, la gard, la barca aia veche, la cele șase ferestre și patru uși...
Uitai să vă spun că unchiul Andrei era tâmplar. Unul, extrem de priceput. Tot ce făcea era util, funcțional și durabil. Artă, cu alte cuvinte!
Cu toate acestea, unchiul Andriușa abia aștepta să venim noi din baltă, eu și cu tata. Pentru că, în arșița amiezii de vară, tata cădea frânt de oboseală, la umbră și răcoare, în camera dinspre nord, dar eu, după atâta legănare cu lotca, abia așteptam ca, împreună cu unchiul Andriușa, să evadăm pe întinderea liniștită a Dunării Vechi, în locuri numai de noi știute, unde vedeam doar apa, sălciile de pe mal și păsările cerului, unde puteam să ne scăldăm în voie, nevăzuți de nimeni și unde am auzit cele mai frumoase povești și năstrușnice întâmplări.
Astăzi, de ziua Sfântului Apostol Andrei, mi-am adus aminte că am cunoscut și eu un sfânt, pe unchiul meu, Andriușa, probabil, cel mai bun și mai blând suflet! 



duminică, 1 noiembrie 2015

ATITUDINE

Opriți-vă! STOP!

 Văd că după război, mulți viteji s-arată, 

mai ales dintre cei pricepuți la sfaturi.
Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi anunțat presa pentru 
întâmplarea pe care o semnalez mai jos?!
Marți, 28.10 2015, un coleg mai tinerel intră zâmbind

la mine în birou:
- Șefu', am o surpriză pentru dumneavoastră! Şi-mi trânteşte pe birou 3 proiectile de 57mm...
Normal că m-a surprins, dar nu aşa de tare pe cât s-a așteptat.
L-am certat părintește pentru încălcarea regulilor de securitate pentru care a și semnat de luare la cunoștință și am anunțat ISU (între-timp, proiectilele găsite s-au diversificat iar numărul acestora a crescut).
Miercuri, 29.10.2015 la ora 09.15
am predat Serviciului Pirotehnic al ISU Dâmbovița,
nu mai puțin de... 9 proiectile!
Ce vreau ca să spun...
Nu mai panicați lumea! Nu mai faceți din țânțar, armăsar! Nu vă mai dați în spectacol! Nu mai căutați eroi acolo unde nu sunt! Nu plângeți atunci când nimic nu vă doare! s.a.m.d.
Îmi simt sufletul mâhnit, trist și îndurerat. Un mare regret pentru cei decedați în catastrofa de la Colectiv, un pios omagiu memoriei lor și condoleanțe familiior și celor dragi lor, care acum duc greul. Sănătate și încurajări răniților și celorlalți suferinzi.
Opriți-vă! - pentru impostori și politicieni!


sâmbătă, 24 octombrie 2015

25 Octombrie - Ziua Armatei României

25 Octombrie este ziua în care Armata României a fost onorată cu o sărbătoare firească şi binemeritată în calendar.

Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca ziua în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.
Cine nu a fost soldat, va înţelege mai greu ce mare povară porţi pe umeri, precum şi unicitatea şi singurătatea soldatului aflat în misiune.
Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi Ziua Soldatului.
Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum merită, de întreaga ţară.


La această sărbătoare, cu ocazia Zilei Armatei României, se cuvine ca tuturor eroilor neamului şi veteranilor care au înfruntat gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea şi integritatea României, să le aducem un călduros şi pios omagiu şi să le transmitem, de peste timp, gânduri de recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a tuturor celor care iubim România și simțim românește!






LA MULŢI ANI ARMATEI ROMÂNIEI!