Rezervistul

miercuri, 31 iulie 2013

1 August - Ziua tanchiştilor din Armata Română

 Fiecare militar crede şi susţine că arma lui este cea mai importantă.
Artileristul zice că tunul este Zeu pe câmpul de luptă, infanteristul spune că arma lui, alături de baionetă, bineînţeles, este Regina bătăliilor. La armele aviatorilor sau marinarilor, noi ăştia, tereştrii, nici nu îndrăznim să visăm.
Ca să nu mai vorbesc despre cei de pe submarine, navele cosmice sau din forţele speciale.
Toţi sunt cei mai importanţi.
Din acest punct de vedere, nici noi, tanchiştii nu ne lăsăm mai prejos, pentru că, după părerea noastră (și a altor specialiști militari, evident!), pe câmpul de luptă terestru modern, tancul este "regele".
Mai mult, armei noastre i-am găsit și o definiție, în care spunem că tancul este mijlocul de luptă pe șenile, cu turelă rotativă și blindaj eficace de protecție, care, pe timp de pace, asigură chinul a patru oameni, iar pe timp de război, moartea lor sigură.
Lăsând gluma la o parte, vreau să vă spun că la 1 August 1919 a fost constituit primul batalion de tancuri sau care de luptă din Armata Română, unitatea având garnizoana în Mihai Bravu. Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit prin contractul încheiat de guvernul român cu cel francez.
La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri din armata română, prin transformarea Batalionului Carelor de Luptă în Regimentul Carelor de Luptă, garnizoana acestei unităţi fiind în oraşul Târgovişte.
După o existenţă zbuciumată, dar neîntreruptă de 84 de ani, perioadă în care a cunoscut atât gloria pe câmpurile de luptă în al doilea război mondial, cât şi numeroase transformări structurale, la data de 30 aprilie 2005 unitatea a fost desfiinţată.
Probabil că cel mai afectat de desfiinţarea acestei unităţi am fost eu, care am avut şi am dus la bun sfârşit această ingrată misiune.





Răspunzând provocărilor mediului de securitate precum şi actualelor orientări în domeniul securităţii şi siguranţei naţionale, la 1 octombrie 2009, pe locul şi din "cenuşa" celebrului Batalion 1 Tancuri "Vlad Ţepeş", a luat fiinţă Batalionul 114 Tancuri "Petru Cercel", unitate care continuă tradiţiile armei tancuri pe meleagurile dâmboviţene.
Cu speranţă şi cu încredere într-un viitor mai bun pentru Armata Română, în general şi pentru tanchişti, în special, urez acestora, fie ei activi, în rezervă sau în retragere, veteranilor şi tuturor simpatizanţilor, de ziua armei tancuri, sănătate, succese, bunăstare, recunoaşterea pe care o merită din plin şi viaţă lungă.
La mulţi ani! 

Col.(r) Ifim Trofimov - Ultimul comandant al Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş"

Tanchistul Costache
















Vorbim despre Lt.col.(r) Manole Costache
Onoare şi Respect!

luni, 29 iulie 2013

Deşteaptă-te române!









Astăzi, 29 iulie 2013, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte,
de Ziua Imnului Naţional, a fost puţină lume.
M-am auzit cântând de unul singur!
Deşteaptă-te, române! 

duminică, 28 iulie 2013

29 iulie - ziua imnului naţional





La Târgovişte, Ziua Imnului Naţional va fi marcată printr-un ceremonial militar şi religios, în Piaţa Tricolorului, luni, 29 iulie 2013, începând cu ora 09.00.
În numele comitetului ANCMRR Filiala Dâmboviţa "Col. Băltăreţu Dumitru", vă invit la această activitate, să ne bucurăm şi să cântăm împreună, imnul " Deşteaptă-te române!"

joi, 25 iulie 2013

Legea Nr.241 din 17.07.2013

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 441 din 19 iulie 2013

Parlamentul României adoptă prezenta lege
 Articolul 1(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
 (2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.
 (3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin. (1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, calculat conform alin. (1).
 (4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
 Articolul 2 (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilorOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederileart. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR 
 VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA 
                                                                                  PREŞEDINTELE SENATULUI 
                                                                       GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

marți, 23 iulie 2013

Reparatorul de TAB-uri

      Prin uşa larg deschisă, OSU mă anunţă că sunt chemat la general, veste care mă luase oarecum pe nepregătite. Abia venisem din poligon și încă nu reușisem să scap de noroiul de pe bocanci. Cum totuşi era o urgență, am șters bocancii cu o cârpă, le-am aplicat un strat de cremă proaspătă și dădui fuga la general.
Eram sigur că domnul general mă va întreba cum stau cu tancurile. 
În mintea mea, stăteam bine: 30 în remize - toate lustruite Nekerman, dacă-mi permiteți acest termen, 12 în aplicația de la Babadag, iar diferența, în poligon, de unde abia m-am întors.

- Zi comandante, mă întâmpină domnul general, care e treaba cu TAB-urile?

Deci asta era, nu tancurile făceau obiectul controlului. Iar eu venisem doar cu un pix.

- Domnule general, tancurile noastre sunt toate operative...

- Lasă tancurile. Zi-mi cum stai cu TAB-urile?

Problema începuse să capete contur, pentru mine. Sigur, cineva ciripise că TAB-urile batalionului anexă erau pe chituci.

- Domnule general, TAB-urile aparțin batalionului de infanterie, iar cel mai în măsură să vă răspundă este comandantul acestui batalion, care...

- Nu e treaba ta. Comandantul batalionului este detașat la Sinaia, la Complexul Furnica, unde are destulă bătaie de cap cu toți cei care ajung să-și petreacă acolo concediul de odihnă... Ce te miră?

- Treaba asta cu petrecutul concediului de odihnă! Eu de când sunt militar, am reușit să-l iau numai în februarie și în noiembrie, și atunci, numai când nu aveam nevoie de odihnă...

- Iarăși, nu e treaba ta! Raportează: Batalionul de infanterie, nu este anexă la unitatea pe care o comanzi?!

- Este, dar starea TAB-urilor...

- Nu mai căuta justificări și alte motive. Răspunde, cum stai cu TAB-urile?!

Un alt gând îmi încolți în minte: dacă totuși, la nivelul ăl de sus, se cunoaște starea adevărată a tehnicii din dotare, nu-i momentul să spun adevărul, să scăpăm de aceste vechituri și să nu ne mai furăm căciula...

- Comandante, răspunde-mi la întrebare! mă învioră domnul general.   

- Nu stau deloc bine. TAB-urile abia se mai țin pe roți...
Și-mi dădui drumul la gură: sunt pe chituci, cauciucurile sunt îmbătrânite, aparatură este veche, uzată moral, defectă sau chiar lipsește, motoarele sunt stricate, ruginite, gripate, unele au chiar blocul motor crăpat, transmisiile, cuplajele, angrenajele și așa mai departe sunt defecte, baterii ioc... Practic, sunt mormane de fier vechi, iar noi cheltuim bani pentru ascunderea realității, lustru și pază.

- Cum aşa? Ce tot îmi îndrugi aici? 

- Aceasta este realitatea cu TAB-urile!

- Cum îți permiți să faci asemenea afirmații? De ce nu le-ai reparat până acum?!

- Domnule general, starea tehnică a mijloacelor de luptă este raportată...

- Taci! Nu mă interesează! Din acest moment te apuci și repari toate TAB-urile din curte. Apropos, câte transportoare amfibii blindate aveți?

- In parcul mașini luptă sunt 25.

- De mâine, faci o planificare și-mi repari câte 5 TAB-uri pe săptămână! Ai înțeles?

- Am înțeles, dar sunt unele mici probleme... Eu sunt comandant la unitatea de tancuri, nu am nici cu ce și nici cu cine să repar ceva ce nu-mi aparține...

- Imediat vom da un ordin să-ți "aparțină"!

- Mai e o problemă...

- Care?!

- De fapt, sunt 25 de TAB-uri în cazarmă, dar mai sunt încă 5 trimise la reparat, de vreo 3 ani, la Secţia de Reparat Tehnică Militară şi se pare că nu mai pot fi reparate...

- Nu fi obraznic! Și nu mă interesează cum faci! Tu mi le repari pe toate! În patru săptămâni!
Şi abia plecă generalul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium...
Atunci mi-am dorit să înceapă războiul sau măcar o revoluţie, să fiu detaşat la Polul Nord sau Sud, în fine, să se întâmple ceva care să-mi dea altceva de lucru decât ordinul pe care l-am primit.
Şanse la fel de mari în a-l duce la bun sfârşit erau dacă mă apucam să repun pe linia de plutire epava de la Costineşti!
Dialogul de mai sus nu este imaginar sau născocit!
Nu-i o glumă! În vara anului 2003 am primit ordin să repar, adică să fac operative într-o lună 25 de buc. TAB-71, care erau în acea cazarmă de mai mulţi ani.
Fără nicio referire la cu ce, cu cine, cum, de ce s.a.m.d.!
"Încercările" mele de a ieşi din acea situaţie, în care dintr-o dată, trebuia să fiu mai performant decât întreaga industrie românească de armament pot fi regăsite în OZU şi în rapoartele care au urmat.
Bineînţeles că "lucrările" pe care am reuşit să le fac împreună cu acea mână de oameni pe care am avut-o la dispoziţie şi faţă de care mi-era ruşine să dezvălui întraga "misiune primită", ca să nu mă considere tâmpit, au constat în elaborarea unei liste lungi cu defecţiuni tehnice, altei liste cu necesar de piese, materiale, accesorii, etc., stergerea prafului, smulgerea buruienilor şi reîmprospătarea dungilor cu var. 
Am ieşit din acea "situaţie fără ieşire" după numai două săptămâni, când "norocul" mi-a ieşit în cale cu o altă întâmplare, cel puţin la fel de interesantă ca şi cea despre care am vorbit.

joi, 18 iulie 2013

Ciorba de oase

Ciorba de oase

      
Atmosfera era tensionată, unitatea fiind în așteptarea comisiei de la eșalonul superior.  În afara santinelelor, nu vedeai niciun militar izolat sau umblând brambura. Subunităţile erau încolonate şi aliniate în faţa sălii de mese, iar militarii, unul câte unul, începuseră să intre la masă.
Conform programului,  de la ora 14.30 era masa de prânz.
Ca OSU nou care abia am luat serviciul în primire, aşteptam sosirea comisiei de la eşalonul superior. Pentru că mi s-a ordonat s-o aştept urgent, fără să mi se precizeze nici timpul şi nici locul, am început să merg cu paşi măsuraţi, între capătul aleii principale, a celei din mijloc şi a intrării în cantină, cele trei puncte terminus ale drumurilor din unitate.
La un moment dat, la capătul aleii ce dădea spre cantină, apare un ARO care se opri la câţiva paşi de mine. 
N-am apucat să-mi iau ţinuta regulamentară pentru raport, căci,  prin geamul deschis auzii o voce fermă şi hotărâtă:
- Căpitane, unde e comandantul?
- În sala de şedinţe, să trăiţi! Aşteaptă comisia...
- Bine. Ştiu unde este. 
Giulan, coboară aici! Începem inspecţia cu sala de mese! Căpitane, nu te formaliza, îl cunosc pe comandant, dumneata însoţeşte-l pe maiorul Giulan.
- Am înţeles, să trăiţi!
Auzisem de maiorul Giulan: i se spunea UFO. Din păcate, nu mă interesasem de ce i se spunea aşa.
Dintr-o dată, iată-mă faţă-n faţă cu UFO! Întâlnire de gradul III pe nepusă masă!
- De ce trupele stau şi nu fac nimic?
- Care trupe? Sunt militarii întorşi de la instrucţie şi aşteaptă intrarea la masă...
- Lipsă de respect! Nimeni nu s-a întors şi n-a strigat "Atenţiune"! Scaunul ăsta de ce n-are spătar?
- E taburet...
- De ce e mizerie, de ce miroase urât, a ce miroase?
- A mâncare!?
- Da?! Ce mâncare aveţi astăzi?
- Ciorbă de oase, pilaf de orez...
- Încetează! Voi! - şi se adresă celor patru camarazi de la prima masă ocupată complet. Mâncaţi ciorbă? - ?! Bieţilor soldaţi le rămăseseră lingurile în aer.
- Ciorbă de oase?!
- Da, să trăiţi!
- Ia să văd eu dacă aveţi oase în farfurie... Căpitane, ăsta de ce n-are?! Unde-s oasele?!...

miercuri, 17 iulie 2013

O altă veste bună


Marţi, 16 iulie 2013, Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat 

Decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională 

                                                                       L E G E
privind stabilirea unor măsuri în domeniul  pensiilor acordate beneficiarilor  proveniti din sistemul de apărare,  ordine publică  și siguranță națională
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. – (1)  Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii  nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor  măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din  sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată  prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna  decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie  2010.
(2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.
(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin.  (1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie,  cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite  pentru luna decembrie 2010 calculat conform alin. (1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010,  prevăzut la alin. (1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei  rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu  anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform  prevederilor Legii nr. 119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art. 2. – (1) În  situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de  pensie revizuite conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, se constată diferenţe între sumelestabilite  şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială  operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce  se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la  data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de  la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind  sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările  ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise
decizii în acest sens.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu  respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din  Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR               PREŞEDINTELE SENATULUI
               Valeriu Ştefan Zgonea                                           George Crin Laurenţiu Antonescu

Bucureşti

miercuri, 10 iulie 2013

O veste bună!

O veste bună

Nu am de gând să dau ortu popii. Nu, deocamdată. Încă pot merge pe stradă zâmbind, sperând la acea Românie, în care cred, dar care mă tratează în felul următor:
Flit.
Doar-doar, oi muri, şi astfel ţara noastră frumoasă va scăpa de un parazit, colonel tanchist, care, în mod normal, nu prea e aşa bătrân. Dar lucrurile care i se întâmplă, din cauza nu ştiu cui, a statului român sau a acestei ţărişori frumoase, pentru care, eu, Trofimov Ifim, am jurat s-o apăr, chiar cu preţul vieţii, aceste lucruri trebuie să înceteze. 
Este de neimaginat să fii hărţuit cu decizii de pensionare, cam două pe lună, care mai de care, mai hazlie.
Eu, colonelul în rezervă Trofimov Ifim, care am jurat să apăr România, chiar cu preţul vieţii, am de gând să dau în judecată statul român.
Asta e vestea bună!