Rezervistul

joi, 26 decembrie 2013

Prima rachetă

          Stăteam singur şi priveam prin geam, neavând ce să fac.

„Regele unei ţări ploioase”, cartea lui Freeling, o uitasem, cred că în tancul lui Tofăleanu, atunci când a trebuit să demonstrez că turela se mişcă, adică se învârte, dacă nu e blocată.
Prin faţa ochilor mei, se perindau, pasager, când încolo, când încoace, oameni, camarazi de-ai mei, care arătau ca nişte umbre.
-         Haideţi, toa’lent-major, daţi-mi şi mie nenorocita aia de armă...
-         Imediat nea’Marine, vă servesc cu plăcere! Dar să aveţi mare grijă de ea, pentru că...
-         Da, ştiu s-o folosesc, dar am crezut că în viaţa asta, nu va mai fi nevoie de ea...
-         Bine, ai dreptate! Dar pentru orice eventualitate, fii atent aici, verifică ceea ce-ţi spun şi semnează aicişa, în registru...
-        Semnez, bine toa’le-major, da’ să nu credeţi că voi căra după mine această povară!
-         Facă-Se voia celui de Sus, nea Marine! Ştii că n-o fac de capul meu. Crezi că mie-mi convine să stau închis, aici, acum?
-         Ştiu, toa’le-major, să vă dea Dumnezeu sănătate! spuse nea Marin şi dispăru după uşă.
Rămăsesem iar singur. Trebuia deja demult să fi fost schimbat din serviciu, dar, aşa cum mi s-a spus, era o situaţie excepţională!
Căpitanul Gheorghiu Dan, cel care era adevăratul OS, eu fiidu-i doar ajutor, plecase în fruntea Detaşamentului pe care-l conducea,  iară eu, iar, singur!
Aveam în faţă un pupitru cu patru telefoane. Frumos pupitru, dar doar atât, pentru că niciunul nu funcţiona. Mai aveam, lateral, un ATI-52, cu manivelă. Ridic receptorul şi învârt un pic la manivelă...
-         Daaaaaa! Fiţi atenţi, pleacă lovitura!
Nu am avut timp să reacţionez, căci o străfulgerare, urmată de un zgomot teribil, mi-au întrerupt singurătatea.
O rachetă CUB a regimentului vecin, îşi luase zborul!

vineri, 20 decembrie 2013

Dimineaţă de decembre

   Ziua de 20 decembrie 1989 începuse frumos. Un soare roşu, strălucitor, rotund, uriaş se
ridica dinspre fabrica de ciment.
Deşi trecuse bine de ora şapte, câţiva soldaţi, cei care fuseseră schimbaţi la şase, dormeau duşi.
Mă uitam prin geam la spectacolul dimineţii de decembrie şi încercam să fac ordine printre gânduri. Intram în cea de-a patra zi de alarmă, noaptea fuse scurtă, căci a trebuit să dovedim o marmită de vin şi un sfert de porc, aduse de comandant. Şi nici nu m-am bărbierit de patru zile, căci nu am avut apă.
-         Ifime, du-te la băieţii din raion şi vezi ce se întâmplă pe-acolo, îmi strigă locotenent-colonelul Simion, comandantul batalionului, autorul fizic şi moral al mahmurelii mele, care venise în seara precedentă de la pomana porcului, probabil, cea mai grăbită.
-         Asta şi voiam să fac, dar mai sunt documentele ramase necompletate...
-         Lasă-le în grija mea, tu du-te acolo şi vezi ce fac băieţii!
-         Gata, am plecat!
Chiar dacă nu ieşeam din perimetrul cazărmii, era aproape un kilometru până la poziţia primului tanc din coloana de zece. Încă nu primisem ordin să intrăm în dispozitivul de luptă. Pe drum m-au întâmpinat doar câţiva căţeluşi, iar când am aruncat o privire înapoi, urmele bocancilor mei străluceau în bruma dimineţii însorite.
-         Tovarăşe locotenent-major, compania 1 tancuri este... mă întâmpină comandantul companiei, locotenentul Chilău.
-         Bună dimineaţa Gabi! Ia zi, le-aţi renumărat?
-         De două ori, tovarăşe locotenent-major!
-         Şi?!
-         Acelaşi rezultat! Două cartuşe lipsă!
-         Aţi căutat peste tot, prin jur, prin tanc, chiar şi pe sub placa rotativă?
-         Peste tot! Stănică (plutonierul Stan Ştefan) zice că lipseau din cutie.
-         Crezi că e posibil ca cineva să le fi sustras? Avem atâţia soldaţi unguri...
-         Exclus, tovarăşe locotenent-major! N-ar fi luat doar două cartuşe! Şi apoi, ce naiba să facă cu ele? Să şi le bage în c...?
-         Sunt de aceeaşi părere! Aşa e... deci, din treizeci şi cinci de mii de cartuşe, lipsesc două...
-         Exact!
-         Cine mai ştie de treaba asta?
-         Doar Stănică, eu şi cu dumneavoastră!
-         Te rog, ai grijă să nu mai afle şi alţii, că nu-mi arde să ne înregistrăm cu vreun eveniment deosebit acum, la sfârşit de an!
-         Şi cum o scăldăm?!
-         Vedem noi! Parcă săptămâna viitoare avem trageri şi e foarte simplu să reglăm numărătoarea. Sper că alarma asta n-o să ţină la nesfârşit!
-         Corect! Cu proiectilele ce facem? Le mai introducem în tanc sau nu?
-         Ai făcut ce ţi-am cerut? I-ai antrenat pe băieţi pentru introducerea şi scoaterea muniţiei în/din tanc?
-         Da! Iată, proiectilele din lăzile de deasupra sunt lustruite!
-         Găbiţă, nu am reuşit să obţin anularea ordinului cu introducerea muniţiei în tanc, mă refer la cea de tun, la aceste proiectile, lua-le-ar naiba! Vom trece la introducerea lor în tanc! Să vezi ce-o să ne aştepte la reconservarea acestora, la cât de fiţos e şeful depozitului de muniţie!
În timpul ăsta, dinspre apus, adică dinspre poarta de intrare în unitate, un grup de ofiţeri se îndrepta spre noi. Totul sugera că este comisia eşalonului superior, cea pe linie de partid.
-         Gabi, rămâi doar tu, ceilalţi, gata, dispăreţi în tancuri! La posturi!
Când grupul de ofiţeri se apropie îndeajuns, bătui trei paşi de defilare, mă oprii şi raportai:
-         Tovarăşe colonel, compania 1 tancuri execută tema opt din instrucţia tragerilor cu armamentul de pe tanc, şedinţa doi, introducerea şi scoaterea muniţiei din tanc! Sunt şeful de stat major al batalionului, locotenent-major Trofimov!
-         Să trăieşti tinere! Văd că-ţi merge gura! Dar dacă te întreb dacă ai conspectat hotărârile reieşite din Congresul al XIV-lea al partidului, cred că o să dai în bâlbâială!
-         Aveţi dreptate, tovarăşe colonel!
-         Ce faceţi aici?
-         Ne instruim, tovarăşe colonel.
-         Aici e raionul de alarmă în cazarmă al batalionului de tancuri? adresă întrebarea unui maior din grup.
-         Da tovarăşe colonel, aici este!
-         Bine! Deci, ce faceţi voi aici?!
-         Suntem pe timpul alarmei de luptă parţială şi ne instruim!
-         Cu ce tehnică aţi ieşit la alarmă?
-         10 tancuri, fiecare cu 42 de lovituri de 100mm, 750 lovituri de 12,7 şi 3500 de cartuşe 7,62, lung, pentru mitralieră!
-         Tu... şi se adresă grupului: ăsta era bun la noi, la partid!
-         Ştim, tovarăşe colonel, da’nu vrea! Subordonaţii îl tot aleg secretar BOB, dar el mai face câte o boacănă!
-         Bine! Ce e cu lăzile astea?
-         Sunt lăzile cu loviturile pentru tun!
-         Câte sunt?
-         21 de lăzi de tanc, a câte două lovituri!
-         Ia deschide, să le văd!
-         Tovarăşe locotenent! âi făcu eu semn lui Gabi, care imediat a dat la o parte capacele de la primele două lăzi.
-         Băi, voi aţi mai văzut aşa ceva? spuse colonelul mirat de ceea ce vedea în cele două lăzi deschise.
-         Tovarăşe colonel, dacă-mi permiteţi, intr-adevăr, arată ciudat, sunt proiectile cumulative!
-         Seamănă cu un proiectil cu o sulă la capăt, mai bine zis, în vârf!
-         Aveţi dreptate, tovarăşe colonel!
-         Da’de ce are gaură în vârful sulii?
-         Acolo se montează focosul!
-         Da? Şi ăsta cum arată?
-         Imediat vi-l prezint!
Locotenentul Chilău deschise o cutie cu focoase, scoase unul şi mi-l întinse.
Sincer, nu ştiu dacă am făcut-o intenţionat, sau pur şi simplu, s-a întâmplat, dar... am scăpat focosul din mână.
Nu s-a întâmplat mare lucru, pentru că nu se întâmplă nimic atunci când cade un focos de proiectil. Doar că grupul de ofiţeri superiori dispăruse după tanc, iar colonelul se făcuse alb ca varul, aproape transparent.
Rămăsesem doar eu şi cu Găbiţă al meu.
-         Tovarăşe locotenent-major, zice Gabi după plecarea comisiei, da’dacă vă întreba despre cotizaţia de partid, care deja ar fi trebuit strânsă...
-         Nu ştiu Găbiţă, dracu’s-o ia!

marți, 17 decembrie 2013

Şedinţa de lucru

  

 Era unu noaptea. În sala de studiu pentru mobilizare, care era şi sală de şedinţe se făcu linişte. 
- Tovarăşe comandant, toate cadrele convocate sunt prezente la şedinţă, spuse şeful BPL.
Comandantul se uită la ceasul de pe perete, îşi mai aruncă o privire asupra hârtiilor din faţa sa şi spuse:
- Stimaţi tovarăşi ofiţeri, v-am adunat la această oră pentru a vă prezenta un ordin primit cu puţin timp în urmă. Ştiţi că în ţară, situaţia este foarte gravă, ca urmare a unor evenimente petrecute la Timişoara şi care se pare că iau amploare. Că ceea ce se petrece nu e bine, cred că ne-am dat cu toţii seama, căci suntem în alarmă de luptă parţială. Dar chiar dacă e şi parţială, e totuşi alarmă de luptă şi ne putem aştepta la ce e mai rău.
În aceste momente, poate cele mai grele pe care le trăim, trebuie să ne mobilizăm eforturile şi strâns uniţi în jurul partidului, în frunte cu comandantul nostru suprem, să acţionăm cu hotărâre pentru îndeplinirea sarcinilor ce ni se vor încredinţa şi să nu întrerupem planul nostru de pregătire de luptă şi politică. Mi-e teamă ca aceste evenimente să nu ne încurce şi să ne dea peste cap cea mai importantă activitate a unităţii noastre din acest an,  adică aplicaţia cu trageri de luptă, cu trupe, în teren, care este planificată a avea loc peste o săptămână.
Făcând o mică pauză, comandantul aruncă o privire către cei din sală şi văzându-mă, zise cu surprindere:
- Tovarăşe locotenent- major, dumneata, ce cauţi aici?
- Tovarăşe maior, raportez că ţin locul la comanda batalionului de tancuri, ca şef de stat major...
- Dar unde e comandantul batalionului?
- La ţară... a plecat să taie porcul, chiar dumneavoastră i-aţi aprobat cinci zile de concediu, înainte de alarmă...
- Şi nu l-ai anunţat?
- Am încercat şi am luat măsurile necesare. În localitatea unde e plecat, nu există telefon. Am trimis încă de ieri agentul, dar văd că durează, ştiţi...
- Bine, bine, stai jos! îmi spune, nelăsându-mă să-mi termin fraza.
Apoi continuă să prezinte ordinul, dar pe alt ton, de parcă nici lui nu-i venea să creadă ce-i vedeau ochii:
- Fiţi atenţi aici... cică, manifestanţii se vor deda la vandalism şi la alte acte de violenţă... vor striga lozinci anticonstituţionale, antinaţionale, provocatoare la adresa partidului şi statului nostru. Vor fi bine organizaţi, iar ca să se protejeze şi să îngreuneze acţiunea organelor de ordine, vor pune în primele rânduri copiii şi femeile însărcinate. Pentru restabilirea ordinii, armata, miliţia, trupele ministerului de interne pot întrebuinţa armamentul din dotare, făcând uz de armă, potrivit prevederilor regulamentare. Întâi, foc de avertisment în plan vertical, iar dacă lucrurile degenerează, foc la picioare... Ce tot comentezi acolo, tovarăşe locotenent-major?
- Nu comentam, tovarăşe maior. Gândeam cu voce tare cum ar trebui să punem în aplicare un asemenea ordin, noi, tanchiştii...
- Adică?!
- Adică, dacă e să tragem la picioare, cu ce e mai bine, cu mitraliera sau cu tunul?!
- Cum îndrăzneşti, tovarăşe locotenent-major?
- A fost o glumă, bineînţeles, tovarăşe maior!
- Ţie-ţi arde de glume acum, în aceste momente?! Indisciplinatule! Deci, unde rămăsesem... Aşa... Ne aşteptăm ca unitatea să fie atacată! Trupele să fie în alertă, se impune vigilenţă maximă... Distribuiţi toată muniţia şi întăriţi dispozitivul de apărare. Şi să fim gata în orice moment să intervenim acolo unde situaţia o va impune!
Are cineva ceva de zis? S-a înţeles, până aici?
- Eu am, tovarăşe maior!
- Zi-ne, ca să auzim, tovarăşe locotenent-major.
- Dacă-mi permiteţi să raportez, mă gândeam că noi suntem un regiment mecanizat aflat în cazarma de dispunere la pace, într-un dispozitiv de apărare...
- Da? Interesant! Şi?
- Şi mă mai gândeam, referitor la ce am învăţat în şcoală despre legile şi principiile luptei armate...
- Vii cu o altă glumă, nu?!
- Nicidecum, tovarăşe maior, vorbesc serios!
- Tovarăşi ofiţeri, iată-l pe Clausewitz în miniatură! Vă propun să-l ascultăm! Continuaţi ...
- Mă gândeam la faptul că, mai întâi, ar trebui să existe un scop, un motiv destul de serios pe care să-l aibă un eventual agresor, ca să ne atace. În acest moment, eu nu văd niciunul. Apoi, potrivit legii raportului de forţe, trebuie să existe cel puţin o divizie mecanizată care să-şi desfăşoare forţele pentru a ataca regimentul nostru, în raionul actual. Nu-mi închipui de ce, de unde şi mai ales cum s-ar putea produce aceasta...
- Ajunge, te-am ascultat destul. Nu suntem aici să ascultăm prostiile tale...
- Nu-s prostii tovarăşe comandant, este un punct de vedere...
- Ia vezi, că devii impertinent!
- Credeam că de aia îi zice şedinţă de lucru, că fiecare poate să-şi spună părerea, mai ales dacă e documentat...
- Ieşi afară, impertinentule...
Aşa s-a încheiat participarea mea la prima, şi poate, din punct de vedere istoric vorbind, cea mai importantă şedinţă de lucru.
   Asta s-a întâmplat în noaptea de 17/18 decembrie 1989, într-o realitate la fel de amară şi confuză, ca şi cea de acum.


sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie


                        de Mihai Eminescu


Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!




vineri, 29 noiembrie 2013

EROICA






Vineri, 29 noiembrie 2013, în cadrul simpozionului cu tema "95 de ani de la MAREA UNIRE" dedicat ZILEI NAŢIONALE a ROMÂNIEI, desfăşurat la Cercul Militar Târgovişte, a avut loc şi lansarea revistei EROICA nr. 3,4 (43,44) pe anul 2013.
Editată exclusiv prin grija consiliului de coordonare editorială şi a Consiliului Director Judeţean al Filialei "MIHAI VITEAZUL" Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "REGINA MARIA", EROICA este o revistă de cultură istorică şi de cinstire a eroilor neamului. Fapt remarcabil, aceasta nu este editată în scop comercial, fiind distribuită gratuit în şcoli, unităţi militare şi alte unităţi de cultură şi artă.
Aproape nevăzută în mulţimea apariţiilor editoriale, umbrită de mormanul de maculatură comercială, mondenă şi de scandal, EROICA apare ca lumina plăpândă a unei lumânări la căpătâiul eroilor neamului şi a faptelor acestora. 



foto ifim

joi, 21 noiembrie 2013

...iar cine citeşte până aici...

...iar cine citește până aici...

Faptul că am avut un scris și o caligrafie deosebite, adică, aproape că desenam cuvintele, nu a constituit un avantaj pentru mine. Dimpotrivă, am avut parte numai de necazuri și activități colaterale, ca să le numesc așa. Neplăcute, dar mai ales, enervante. Mă refer la faptul că am transcris pe hârtie fel de fel de prostii spuse de alții, am scris la gazeta de perete, am completat Registrul Istoric, invitații și așa mai departe. 
Odată, scriind/desenând un citat al tovarășului, dintr-o plenară, cu vopsea albă pe un fundal roșu, pe o tablă cu suprafața de cam un metru pătrat, am strecurat în mijlocul textului "IAR CINE CITEȘTE PÂNĂ AICI, ARE O BERE DE LA MINE!"
Nici până în ziua de azi, nimeni nu a revendicat premiul oferit! :)

marți, 19 noiembrie 2013

Anchetă militară

    Stăteam de ceva timp în fața unei uși închise, sperând să aud acel cuvânt care să-mi permită s-o deschid și să intru în încăperea unde probabil că urma să se decidă asupra viitorului meu ca ofițer. Aveam emoții destul de mari, iar cum arătam, nu e greu de imaginat. Am bătut deja de câteva ori la ușă, dar, deși eram sigur că dincolo de ea e cineva, nu auzeam nimic. Îmi spuneam în gând, trebuie să fiu tare, să fiu atent, să nu uit nicio clipă regula de aur "ochii deschişi, urechile ciulite şi gura închisă"! Mai ciocănii odată, de data asta, în tocul uşii. Ascultai cu atenţie... iarăşi, nimic! Pentru ce am fost chemat oare? Eram în aplicaţie, în poligon, astăzi aveam ultimul antrenament iar mâine, adevăratul examen: tragerile de luptă! Treburile mergeau bine, băieţii mă ascultau, nimeni nu se îndoia că şi de data aceasta totul va fi OK și vom încheia aplicația mulțumiți și sănătoși, fără niciun fel de incident sau accident. Numai să nu păţim ceva cu tehnica asta a noastră, care te poate lăsa exact atunci când ţi-e lumea mai dragă, sau, mai bine-zis, atunci când te aștepți mai puțin!
N-o fi nimeni în încăpere, iar eu stau ca un tâmpit în faţa acestei uşi, m-a săgetat un alt gând. Şi mai bătui odată în uşă, de data aceasta cu pumnul. 
- Intrăăă! s-a auzit cuvântul magic. Da' greu te mai mişti! Te cam laşi aşteptat, locotenente...
- Vă rog să mă scuzaţi, mi s-a părut că vorbeaţi la telefon... încercai eu un fel de scuză, nepotrivită dealtfel, căci în încăpere nu era telefon.
- Hai las-o, mi-o tăie colonelul Cherciu, "spaima întunecată", cum era numit de către cei ce avusese de-a face cu el. Cred că ştii pentru ce te-am chemat... şi mă ţintui cu privirea lui tăioasă şi rece ca oţelul. Să nu-mi spui că nu ţi-a spus nimeni nimic...
- Cred că m-aţi chemat ca să fiu avansat, spusei eu, aproape neintenţionat.
- Aha! Deci se confirmă! Eşti un element imprevizibil, spontan şi obraznic... Îndrăzneşti să mă  iei şi la mişto! Cum se spune, eşti ironic!?
- Tovarăşe colonel, nu numai că n-aș îndrăzni, dar nu-mi permit să fiu ironic, mai ales în situația asta când nu am nici cea mai vagă idee şi nici nu ştiu pentru ce am fost chemat! Nu mi-a spus nimeni nimic și nici nu știu despre ce vorbiţi...
- Despre ce vorbesc eu, ai?! Află tovarăşe locotenent că tu eşti cel care va trebui să vorbească!
- Cu deosebit respect, vă raportez că tot nu ştiu despre ce este vorba.
- Da, bine, vedem noi acuşica... Te previn însă că noi ştim tot, absolut tot ce-ai făcut, când, cum şi în ce scop, aşa că nu are niciun sens să ascunzi adevărul, adică, cum s-ar spune, să nu pierdem timpul de pomană. Stai jos pe lada aia, ia d'aici o coală de hârtie... ceva de scris ai?
- Am, dar în porthart, pe care nu l-am luat cu mine, căci nu mi s-a spus pentru ce sunt chemat.
- Ia d'aici un pix şi nu te mai preface că nu ştii. Se apropie la un pas de mine, se apleacă destul de mult, până la înălțimea ochilor mei,
 îmi fixă privirea și cu o voce ascuțită șuieră printre dinți:
- Ia zii, de nişte peşte n-ai auzit, nu cunoşti nimic? Peş-te, cui, ai adus?
- Nu înţeleg, tovarăşe colonel.
- Nu are rost să joci teatru cu mine! În sesizare scrie clar că ai adus peşte, cui, cât, când... Nici acum nu-ţi aminteşti?
- Ba da, acum îmi amintesc, s-a întâmplat în urmă cu vreo două săptămâni...
- Aşa te vreau! Gata, apucă-te şi scrie! Trage lada aia mai aproape de masă să stai ca lumea şi scrie: De-cla-ra-ţi-e!
- Dar nu am ce să declar!
- Da, bine, zi-i "notă explicativă" şi scrie odată, că prea tragi de timp. Şi spunându-mi asta, a început să umble prin încăperea care adăpostea arhiva unităţii şi care se vede că a fost transformată în mare grabă într-o sală de anchetă.
Preţ de câteva clipe am stat şi m-am gândit, apoi am trecut la scrierea notei explicative. Iniţial, am observat cum trăgea cu coada ochiului să vadă dacă mă conformez, dar când m-am aplecat peste coală și am început să scriu folosind o caligrafie la care nu se aştepta, s-a dus la fereastră, a deschis-o şi aproape satisfăcut, și-a aprins o ţigară. Am scris fără grabă, timp de 20-25 de minute, vreme în care colonelul şi-a făcut de lucru prin cameră, învârtind nişte chei într-o legătură.
Când m-a văzut ridicându-mă, s-a apropiat şi aproape că mi-a smuls hârtia scrisă pe ambele feţe.
- Ia să vedem ce avem aici, începuse el s-o citească. Deci aşa, pe data de, ai fost în permisie, ai trecut pe la... care ţi-au dat, la drum, nişte peşte prăjit?!
- Ce-i asta locotenente? Îţi baţi joc de mine?
- Nu-mi permit așa ceva, tovarăşe colonel!
- Atunci ce-i cu peștele ăsta prăjit?
- Trebuia să fie crud?
- Bineînțeles! Adică, nu... Eu vreau să știu despre sacul de pește... Fapte, locotenente, eu vreau faptele!
- Care sac?! Acestea sunt faptele, tovarășe colonel. În urmă cu vreo două săptămâni am fost în permisie. La întoarcere, în grabă, am trecut și pe la naşii mei, pe care nu-i mai văzusem de câțiva ani. Aceștia, pentru că nu am avut timp să rămân la masă cu ei, cu mare bucurie mi-au dat la drum un pacheţel cu vreo opt-zece bucăţi de peşte prăjit...
- Şi asta ai dus comandantului tău?
- Comandantului meu nu am dus nimic, dar s-a întâmplat ca acesta să treacă pe terenul de instrucţie în ziua următoare, la ora de gustare şi, cum aveam masa întinsă pe aripa tancului, l-am invitat să servim gustarea împreună, care a constat chiar în acel pachețel cu pește prăjit.
- Așa, carevasăzică... comandantul a gustat din peștele tău prăjit.
- Exact! A gustat din peștele prăjit de nașa mea!
- Sigur nu-ți bați joc de mine?
- Ăsta-i adevărul.
- Nu ai omis nimic?
- Cred că nu.
- Precis?
- Poate doar că peştele prăjit era caras...
- Aşa, hai, mai bagă!
- Și era "carbovat"!
- Cum "carbovat"? Asta ce naiba înseamnă?!
- ,,Carbovat" este vorba lui Vanea Patzaikin, care în copilărie a fost vecin cu nașa mea de botez.

- Şi ăsta cine mai e?
- Ivan Patzaikin, cel mai mare campion al canoei şi pagaei!
   În satul nostru natal, adică la Mila 23, peștele pentru prăjit, mai ales carasul, se "carbovează" sau "carbovește", luați-o cum vreți.
Adică, se crestează mărunt, căci altfel are multe oase...

                                                                                          
foto ifim

duminică, 17 noiembrie 2013

Despre tancurile din Armata României

Organizarea unitatilor de tancuri in Armata Romana

Pentru ca de-a lungul timpului am avut tot felul de discutii si intrebari despre organizarea plutoanelor, companiilor si batalioanelor de tancuri aflate in compunerea marilor unitati romanesti, astazi va prezentam organizarea unitatilor de care de lupta, asa cum erau inainte de aderarea la NATO si cum arata astazi.
Unknown
Aşadar, din ’78, anul când am devenit tanchist şi până în 2009, când am trecut în rezervă, structura subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi de tancuri a fost următoarea:
Până la restructurare, începută prin anii ’93-’95, subunitatea de tancuri standard din Armata României, era plutonul de 3 tancuri, compania de 10 tancuri (3 plutoane a câte 3 tancuri + tancul comandantului de companie) şi batalionul, de 21 sau 31 de tancuri, adică 2 sau 3 companii de tancuri + tancul comandantului de batalion. La nivelul Regimentului de Tancuri, existau 3 Batalioane de tancuri + tancul Comandantului de Regiment.
De asemenea, fiecare Regiment Mecanizat avea câte un batalion de tancuri standard. A se ţine cont şi de Unităţile Anexă, adică cele care se înfiinţau la război.
După anii ’89, când s-a trecut la reducerea numărului de piese de artilerie sau gurilor de foc, în general, şi a tancurilor în special, până în 2002, plutonul de tancuri a avut 4 tancuri, compania de tancuri, 13 (3 plutoane a 4 tancuri + tancul comandatului de companie), iar batalionul de tancuri, 40 (3 compani a 13 tancuri + tancul comandantului de batalion)
Fac o paranteză, în glumă, bineînţeles, mă simt ca Vosganian, folosind aritmetica simplă! :)
Başca, din câte cunosc, s-au înfiinţat Brigăzi de Tancuri, ca să nu mai spun că era cât pe ce să ia fiinţă şi un Corp de Armată de Tancuri!
După 2002, s-a trecut la organizarea tip NATO a subunităţilor de tancuri, adică, un pluton are 5 tancuri, o companie are 17 (3 plutoane a 5 tancuri + tancul comandantului de companie+tancul locţiitorului acestuia), iar batalionul de tancuri are 54 tancuri, 3 compani a câte 17 tancuri, + tancul sefului de stat major + tancul locţiitorului comandatului + tancul comandantului de batalion.
Reiese de aici că până în 2002, seful de stat major, adică pesoana numarul unu din unitate, care trebuia să fie si cel mai “pizdos”, ca să folosesc un limbaj militar, nu avea tanc, drept pentru care, acesta ieşea la alarmă cu casca de infanterist, subiect ce permanent era în vizorul umorului cozon al tanchiştilor, ca să zic aşa.
Plutonul de tancuri nu are altă tehnică, dar în anumite situaţii de luptă, este clar că are nevoie de simbioza cu infanteria şi de sprijinul celorlalte arme şi forţe.
La această dată, toate tancurile existente sunt numai cele din unităţile organice. Adică, nu există tancuri în batalioanele de infanterie mecanizate.
Cam asta e povestea şi aritmetica.

RoMilitary multumeste domnului colonel (r) Ifim Trofimov
 GeorgeGMT

duminică, 3 noiembrie 2013

Carnetul de partid

Carnetul de partid

        În sala de şedinţe era o atmosferă apăsătoare, îngreunată şi de fumul de ţigară care plutea în dâre groase către fereastra întredeschisă.
La intrarea comandantului, comisia se ridică, preşedintele acesteia îi dădu raportul iar secretarul de partid îi arătă din priviri scaunul din stânga sa. Pentru o clipă, în liniştea ciudată ce s-a aşternut, zgomotul făcut de scaunul tras de comandant, i-a deşteptat pe toţi cei prezenţi. Comandantul trecu direct la subiect:
- Am înţeles, tovarăşi, că situaţia este foarte gravă. Nu avem timp de pierdut. Stă în puterile noastre să luăm cele mai potrivite măsuri, cu sprijinul eşaloanelor noastre superioare, evident. Nu avem la dispoziţie decât o jumătate de oră din acest moment pentru a redacta şi înainta operativ, pentru informare, raportul nostru privind evenimentul deosebit, petrecut din nefericire, în unitatea noastră. Pentru aceasta, vreau ca preşedintele comisiei de cercetare a evenimentului să-mi răspundă doar la câteva întrebări, scurt, clar, precis şi la obiect.

Cercetarea a fost finalizată, bănuiesc?
- Finalizată, tovarăşe colonel!
- Deci, vorbim despre un eveniment deosebit?!
- Eveniment deosebit, tovarăşe colonel!
- Soldat cu pierdere de muniţie?
- Afirmativ, tovarăşe colonel!
- Îmi puteţi preciza cantitatea şi tipul muniţiei?
- Şase cartuşe de pistol TT, model '33, calibru 7,62mm, să trăiţi!
- Cum de sunteţi aşa sigur?
- Cartuşele erau într-un încărcător plin...
- Aăăă... şi comandantul înghiţi în sec. Aşadar este vorba şi de armament?!...
- Doar un încărcător cu şase cartuşe de pistol...
- Deci vorbim şi despre pagubă?
- Una, apreciem, destul de mică, să trăiţi!
- Mică? Şase cartuşe de pistol... câte s-au recuperat?
- Niciunul, să trăiţi!
- Cum niciunul?! Pe locotenentul neinstruit şi indisciplinat l-am băgat la arest pentru că i-a scăpat încărcătorul din mână, dar voi, comisia, ce aţi făcut trei zile, n-aţi căutat cartuşele?
- Le-am căutat, tovarăşe comandant! Dar încărcătorul a căzut jos, de pe pod, să trăiţi! Într-un fel, e bine că n-a căzut şi pistolul...
- De ce e bine că n-a căzut şi pistolul?! Care pod?
- Podul de la Cernavodă...
- Şi unde a căzut?
- În Dunăre... pe fundul ei, să trăiţi!

     Se lăsă tăcerea... Comandantul îşi scoase batista din buzunar şi începu să-şi şteargă broboanele de sudoare de pe frunte, moment în care, se ridică secretarul de partid. Cu faţa răvăşită de emoţie, îşi drese puţin glasul şi luă cuvântul:
- Tovarăşe comandant, situaţia este mult mai gravă... fiind vorba despre încă un eveniment, mult mai grav şi mai deosebit ca cel pus în discuţie...
- Cum-cum? Ce-ce, ce eveniment deosebit? dădu-se comandantul semne de bâlbâială. Despre ce vorbiţi?
- Despre tovarăşul locotenent pe care l-aţi băgat la arest...
- Da... ce-i cu el, ce-a mai făcut?
- Spune că nu-şi găseşte carnetul de partid... :)