Rezervistul

marți, 29 decembrie 2015

Sindicatul lui ALELUIA

Joi, pe 8 aprilie 2010, rezerviștii târgovișteni s-au adunat ca să tragă sfară-n țară, că se organizează.
Miercuri, pe 14 aprilie 2010, ora 12.00, rezerviștii dâmbovițeni erau adunați ca să-și aleagă reprezentantul.
Pe cinstite o spun, viața mea s-ar fi schimbat,
dacă... Dar, a intervenit acel ceva... Se supune imediat la vot, și, mai puțin din jumătatea celor care votează, este asaltată de urări, se certifică sută la sută...
iar votul celorlalți, 36 de oameni au fost cei care au venit și m-au rugat ca să-i reprezint, deci, cel puțin 36, din 70, au rămas fără replică.
Nu știu ce a mai fost.
Dar eu, m-am ridicat în picioare
și, peste acea adunare ticluită, le-am spus că 
nu e locul meu acolo. 
Probabil că încet, încet, află unde e locul meu, 
dar cel mai mult, află unde e locul fiecăruia.

3 comentarii: