Despre T 72-ul dâmboviţean (2)

Atunci când se executau trageri sau aplicaţii cu acest tanc, noi, "ceilalţi", tanchişti, infanterişti sau artilerişti, nu aveam acces în poligon, fiind traşi "pe dreapta" şi nevoiţi să aşteptăm până la plecarea acestora.

Cel mai bun echipaj pe care l-am avut, cu Plt. ROMAŞCU CATALIN,
CEL MAI BUN COMANDANT de tanc şi de pluton

Mi-aduc aminte că odată, după ce am debarcat tancurile la Baia, (mă refer la perioada când eram la Medgidia şi aveam TR-77-580), în drum spre Poligonul Babadag, am fost dirijaţi într-o poiană departe de marginea pădurii şi am aşteptat acolo cam o jumătate de zi, fără să ni se explice motivul.
Să compari un tanc cu o bijuterie sau să-l numeşti aşa pare neverosimil, sau este deja o exagerare, însă tanchiştii care au lucrat şi s-au instruit cu/pe acest tip de tanc, aşa îi spuneau: o bijuterie de tanc.
Iar comparându-l cu un TR-77, TR-85 sau chiar şi cu T-55, oricât de subiectiv ai fi, ţinând partea tancurilor menţionate, nu ai cum să nu recunoşti superioritatea netă a lui T-72, datorită caracteristicilor sale tehnico-tactice: putere de foc sporită (tun de 125 mm, cu ţeavă lisă), 3 membri în echipaj (încărcare automată), putere specifică şi mobilitate mult mai mare, siluetă şi presiune specifică mai mică, aparatură de ochire şi observare, de vedere pe timp de noapte, de legătură radio şi alte instalaţii speciale net superioare (la acea vreme!) etc.
Aşadar, până în decembrie 1989, existenţa celor 30 de buc. T-72 a fost cât se poate de discretă, ele neapărând prin reviste, ziare sau la tv, cel puţin eu nu am ştiinţă de vreo poză, emisiune sau reportaj unde să fi fost tratat acest subiect. Aşa se face că la revoluţie, când au intrat în Bucureşti, aceste tancuri au fost considerate "tancuri inamice", deschizându-se foc asupra lor, cu TR-85, de către tanchiştii bucureşteni.
Chiar dacă un T 72 a fost lovit (de câteva ori!) în placa din spate a cutiei blindate, marele noroc (nici nu ştiu cum să numesc această întâmplare) a fost că T 72-urile nu au ripostat.
Închipuiţi-vă ce s-ar fi petrecut dacă Batalionul de T-72 dâmboviţean, care în acele zile de decembrie, dar fierbinţi, a parcurs drumul Târgovişte-Bucureşti de două ori, ar fi ripostat, deschizând focul cu tunul de 125 asupra celorlalte tancuri.
Încă o dată o spun, şi o fac cu toată seriozitatea şi responsabilitatea:
Norocul nostru, al tanchiştilor, în special, şi al românilor, aşa, în general, este că nu toţi suntem tâmpiţi!
Iar ca şi corolar la această afirmaţie, ghinionul nostru însă este că mulţi sunt! (Va urma)