Rezervistul

sâmbătă, 21 martie 2015

Floarea de echinox

Floarea de echinox

Este mică și plăpândă,
dar îndrăzneață și neînfricată.
Frumoasă, albăstrică, zâmbitoare
și se ține bine,
deși e abia cât găletușa de la
glezna unei albine, 
floarea de echinox
mă ia la rost: 



- Ce-o fi fost în capul tău?
De ce dezinformezi persoana pe care o iubești?
Ești gelos pe ea, sau pe mine?
De ce i-ai spus că înfloresc în aprilie,
când, iată dovada, 
eu înfloresc chiar acum,
la echinox! 



- Draga mea, 
iubita mea, 
înțelege-mă, eu mai și greșesc.
De asta,
nici nu port vreun titlu regesc.
"Regele unei țări ploiase"
este nume de împrumut.
Așa mă simt atunci
când frumuseța ta
mă face mut.



 Rezervistul       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu