A murit Georgescu

19 ianuarie 2014 
Scris de Marin Neacsu 
Preluat din În cuiul cătării

Un steag negru din cele asigurate contra cost de firme specializate şi din ce în ce mai ocupate şi mai profitabile în ultimul timp, anunţă locatarii blocului în care mă fac că trăiesc de29 de ani, că a murit Georgescu. Georgescu, Ionescu, Popescu, Florescu, Costescu, Bibescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu, un Escu acolo, dar unul din cei care nu a ajuns preşedinte, nu au scris ziarele despre el dar nici nu l-a înjurat nimeni, cel puţin nu din cei pe care îi cunosc eu. Aproape toţi vecinii de bloc sunt miraţi când ne întâlnim pe scară, în faţa blocului, ne manifestăm toţi mirarea că nu am ştiut nimic şi ne întrebăm cum a murit. Georgescu,vecinul de la doi, un om cuminte, vecin de Bună Ziua dar nu din cauza unui caracter dificil cum ar fi vecinul de la 4 sau pentru că nu ar fi fost sociabil, ci pentru că în ultimii 25 de ani nu ne mai interesează lângă cine stăm ce probleme are, ce gânduri are şi ce putem face unul pentru altul. Aflu cu uimire despre el acum, după ce a murit, lucruri pe care nu le ştiam şi nu m-au interesat cât a fost în viaţă. Nu ştiu nici acum unde a lucrat şi ce a făcut în viaţă, dar am aflat că a mai avut un frate care a murit acum mai puţin de un an, într-un accident stupid, încercând să treacă din balconul unui vecin în balconul său pentru că uitase cheile în casă şi se închisese yala automat. Aflu acum că nici unul din ei nu a fost însurat iar pe vecinul nici nu l-am văzut niciodată cu o femeie.
O vecină din alea cum avem toţi în bloc, care ştie tot despre toţi, mi-a spus toate astea acum o zi şi că cei doi fraţi deşi trecuţi de 65 de ani, nu au fost căsătoriţi niciodată pentru că ar fi avut o mamă posesivă care le-a retezat din adolescenţă orice apropiere de o femeie spunându-le că femeile sunt rele şi probabil teama sau mai ştiu eu ce i-a ţinut departe de viaţa de familie. A trăit singur, dar cuminte şi oarecum trist domnul Georgescu al meu. Nu pot înţelege ce viaţă e asta să trăieşti aproape 70 de ani singur, să nu ai un suflet lângă tine în casă. A murit aşa cum a trăit, neştiut, de cam o lună nu s-a mai văzut ieşind din casă dar nici nu s-a întrebat nimeni ce e cu el, eu când l-am văzut ultima oară am sesizat că slăbise şi era parca mai taciturn, mi-am spus că nu îi e bine vecinului şi atât. Acum am aflat că de prin August fusese depistat cu cancer la plămâni. A stat totuşi cu el un fost prieten din copilărie, tot Georgescu care îl mai vizita uneori, probabil una din puţinele persoane cu care se vedea şi care îi ştia toate problemele, cel care acum se ocupă de înmormântare în lipsa oricărei rude. Măcar dacă familie nu a avut a avut prieteni de nădejde, pe sufletul lui.
A murit Georgescu de la doi. Încet, tiptil, neştiut, într-o societate în care vecinii de bloc ştiu totul despre puşcăriaşii de lux ai României ştiu că Năstase scrie opere alese în puşcărie şi se declară victimă politică după ce a dat tunuri de milioane de euro, ştiu că Nuţu Cămătaru are un cal extraordinare care îl ascultă şi „îl iubeşte” foarte mult şi un urs care îi mănâncă din mână, ştiu că săracu Becali, cel care spunea că e deştept şi şmecher şi îşi bagă ce vrea în cine vrea, acum suferă săracul de spate şi trebuie neapărat să iasă din puşcărie ca să fie operat la Viena sau mai ştiu eu unde, după ce fentele cu înmormântarea mătuşii, cu întreţinerea familiei, cu femeile din familie care nu au voie să între în puşcărie să îl vadă acolo, cu serviciul în afara închisorii şi altele nu au ţinut, dar nu ştiu nimic despre vecinul de la doi care nu a furat pe nimeni, nu şi- a dat ouăle la numărat, nici nu şi-a băgat organele în organele procuraturii. Ce fel de persoane umane suntem? Ne interesează şi privim cu ochii lipiţi de ecranul televizorului lăcrimând la „suferinţele” bieţilor escroci şi criminali ai ţării, urmărim cu sufletul la gură declaraţiile câte unui gălăgios sau fufă care divorţează, se mărită, de 20 de ori pe zi sau propune legi care nu au nici o legătură cu mandatul dat de cetăţenii care l-au ales, dar habar nu avem de suferinţele şi problemele celui de lângă noi, alături de care plătim întreţinerea umflând conturile deştepţilor de la Hidrotehnica, Electrica, Gaze, Apa, primărie sau mai ştiu eu ce regie căpuşată. O să murim unul câte unul toţi Georgeştii din România şi nu o să mai aibă nici cine să arunce un pumn de ţărână peste piept, că sicriu sigur nu o să mai aibă cine să plătească, copii ne pleacă „afară din ţară” ca să ajungă şi ei deputaţi auto sau să se piardă prin metrouri londoneze, încet-încet vom rămâne o ţară nepopulată, natalitatea a scăzut cu 40% în ultimii 10 de ani, dacă mai vin odată popoarele migratoare, găsesc pământul în pârloagă dar şi casele goale, gata construite şi mobilate. Dacă mai aşteaptă 10 ani, până ne storc bine noile popoare sugătoare, prin Chevron şi RMCG, viitoarele hoarde găsesc totul ca pe vremea lui Gebeleizis. Suntem o ţară de Georgeşti.

Dumnezeu să îl odihnească!