Într-un studiu făcut de cercetătorii britanici şi publicat anul trecut, referitor la vârstele când oamenii sunt cei mai fericiţi, atingând cel mai înalt nivel de satisfacţie în viaţă, se arată că acestea ar fi cam la 23 şi 69 de ani.
Potrivit autorilor studiului, după vârsta de 23 de ani, nivelul de fericire cunoaşte un declin care continuă până în jurul vârstei de 50 de ani. Apoi, după 55 de ani, curba fericirii începe din nou să crească, urmând o traiectorie ascendentă, marcată de un nou vârf la vârsta de 69 de ani, şi începe din nou să scadă după împlinirea vârstei de 75 de ani.
Pentru mine, acesta este un rezultat optimist, având în vedere că astăzi am împlinit 55 de ani.
Deci, sunt îndreptăţit să cred şi să sper că de mâine, mă aşteaptă 20 de ani de fericire!

De ziua ta iti doresc multa sanatate.
RăspundețiȘtergere(Asta in primul rand! )
Cele mai calde ganduri si urari de fericire si bucurie
insotite de zile senine si visuri implinite!
Sa ai parte numai de bine si toate sa-ti mearga din plin!
Tot ce-ti doresti sa se realizeze si sa fi fericit alaturi de cei dragi!
LA MULTI ANI!
Cu prietenie, Dorel Pietrareanu
Coane, iartă-mă pentru răspunsul întârziat.
ȘtergereNiciodată, să nu pierzi încrederea în comandanţi! :)
Vei avea parte de multe neaşteptări!
Toate cele bune!
Cu toată prietenia, Ifim
De la Turda, orasul tanchistilor, iti transmit sanatate la minte si la trup,ganduri bune si implinirea tuturor dorinteleor. Nicu suciu(rezervist)
RăspundețiȘtergereCu onoare,
Ștergeredar şi cu smerenie,
salut tanchiştii din Turda!
Îţi mulţumesc,
prietene tanchist Nicu Suciu
pentru urările transmise din inimă.
Vreau ca toate cele ce mi le-aţi dorit,
să vi se împlinească, înzecit.
Am nişte amintiri din Turda, mai ales din cazarmă...
Acea întâmplare m-a făcut să cunosc Clujul.
Dar vorbim altădată.
Toate cele bune din Târgovişte şi din Delta Dunării!