Rezervistul

duminică, 3 noiembrie 2013

Carnetul de partid

Carnetul de partid

        În sala de şedinţe era o atmosferă apăsătoare, îngreunată şi de fumul de ţigară care plutea în dâre groase către fereastra întredeschisă.
La intrarea comandantului, comisia se ridică, preşedintele acesteia îi dădu raportul iar secretarul de partid îi arătă din priviri scaunul din stânga sa. Pentru o clipă, în liniştea ciudată ce s-a aşternut, zgomotul făcut de scaunul tras de comandant, i-a deşteptat pe toţi cei prezenţi. Comandantul trecu direct la subiect:
- Am înţeles, tovarăşi, că situaţia este foarte gravă. Nu avem timp de pierdut. Stă în puterile noastre să luăm cele mai potrivite măsuri, cu sprijinul eşaloanelor noastre superioare, evident. Nu avem la dispoziţie decât o jumătate de oră din acest moment pentru a redacta şi înainta operativ, pentru informare, raportul nostru privind evenimentul deosebit, petrecut din nefericire, în unitatea noastră. Pentru aceasta, vreau ca preşedintele comisiei de cercetare a evenimentului să-mi răspundă doar la câteva întrebări, scurt, clar, precis şi la obiect.

Cercetarea a fost finalizată, bănuiesc?
- Finalizată, tovarăşe colonel!
- Deci, vorbim despre un eveniment deosebit?!
- Eveniment deosebit, tovarăşe colonel!
- Soldat cu pierdere de muniţie?
- Afirmativ, tovarăşe colonel!
- Îmi puteţi preciza cantitatea şi tipul muniţiei?
- Şase cartuşe de pistol TT, model '33, calibru 7,62mm, să trăiţi!
- Cum de sunteţi aşa sigur?
- Cartuşele erau într-un încărcător plin...
- Aăăă... şi comandantul înghiţi în sec. Aşadar este vorba şi de armament?!...
- Doar un încărcător cu şase cartuşe de pistol...
- Deci vorbim şi despre pagubă?
- Una, apreciem, destul de mică, să trăiţi!
- Mică? Şase cartuşe de pistol... câte s-au recuperat?
- Niciunul, să trăiţi!
- Cum niciunul?! Pe locotenentul neinstruit şi indisciplinat l-am băgat la arest pentru că i-a scăpat încărcătorul din mână, dar voi, comisia, ce aţi făcut trei zile, n-aţi căutat cartuşele?
- Le-am căutat, tovarăşe comandant! Dar încărcătorul a căzut jos, de pe pod, să trăiţi! Într-un fel, e bine că n-a căzut şi pistolul...
- De ce e bine că n-a căzut şi pistolul?! Care pod?
- Podul de la Cernavodă...
- Şi unde a căzut?
- În Dunăre... pe fundul ei, să trăiţi!

     Se lăsă tăcerea... Comandantul îşi scoase batista din buzunar şi începu să-şi şteargă broboanele de sudoare de pe frunte, moment în care, se ridică secretarul de partid. Cu faţa răvăşită de emoţie, îşi drese puţin glasul şi luă cuvântul:
- Tovarăşe comandant, situaţia este mult mai gravă... fiind vorba despre încă un eveniment, mult mai grav şi mai deosebit ca cel pus în discuţie...
- Cum-cum? Ce-ce, ce eveniment deosebit? dădu-se comandantul semne de bâlbâială. Despre ce vorbiţi?
- Despre tovarăşul locotenent pe care l-aţi băgat la arest...
- Da... ce-i cu el, ce-a mai făcut?
- Spune că nu-şi găseşte carnetul de partid... :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu