Rezervistul

duminică, 13 octombrie 2013

Umor cazon (5)



Comandantul batalionului află că soldaţilor li se serveşte hrană proastă la cantină, aşa că năvăleşte în bucătărie, dă deoparte capacul de pe un cazan, ia o lingură şi gustă din zeamă.
- Ce-i porcăria asta? Are gust de lături.
- Păi, să trăiţi dom'maior, asta şi este. În cazanul ăsta avem apa unde am spălat vasele.

- Vecine, ieri am avut o mică petrecere, noi, cei din fostul escadron de cavalerie. Cred că nu v-am deranjat prea tare?!
- Nu, dar tot timpul ne-am minunat cum aţi reuşit să urcaţi caii pe scări, până în apartamentul vostru de la etajul 7!



- Dom'căpitan, vă rog să-mi daţi o permisie. Nevastă-mea are nevoie de mine.
- Cum, nevastă-ta e mai presus de datoria faţă de ţară?
- Nu, dar mă gândesc că sunt milioane de oameni care au grijă de ţară, pe când, din câte ştiu eu până acum, sunt singurul care trebuie să am grijă de nevastă-mea...

- Ce credeţi despre ultimele manevre? îl întrebă o doamnă pe un general în timpul banchetului.
Care va fi linia principală de ofensivă a armatei noastre?
- Doamnă dragă, credeţi-mă că dacă aş şti, v-aş spune!

Totul e bine când se termină cu bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu