Rezervistul

sâmbătă, 10 august 2013

TR-2020, noul tanc românesc

Importanţa programului de relansare a producţiei militare româneşti îi făcu pe membrii CSAT să fie ochi şi urechi. Ministrul apărării făcu o pauză până-şi auzi clipocitul pleoapelor, după care, cu o ezitare abia percepută în glas, spuse:
- Doamnelor şi domnilor, iată... şi mai făcu o pauză să verifice dacă e vreo doamnă prezentă la şedinţă, ca să nu înceapă cu o gafă. Mulţumit că a început bine, mai clipi de câteva ori şi continuă:
- Iată aşadar, vă prezint ultimul şi ultrasecretul nostru proiect de realizare a unui nou tanc românesc...
- Hă, hă, hă, bine că nu venirăţi cu proiectul unui nou submarin, încercă Comandantul Suprem o glumă, dar cum fu întâmpinat de privirile încruntate ale asistenţei, se uită încurcat la blonda din dreapta sa şi continuă să se joace cu pixul.
Ministrul apărării, se uită o clipă în sus, oftă şi după o nouă serie de clipiri, dar şi cu o enigmatică, dar sugestivă dare din cap, reluă:
- ... deci, interesul național impune un proiect de realizare a unui nou tanc românesc, de ultimă generaţie, rod al imaginaţiei, al inteligenţei, dar şi cunoştinţelor căpătate şi consolidate în domeniul cercetării şi proiectării al inginerilor noştri, al specialiştilor noştri, şi nu în ultimul rând, al meu, personal, şi spun asta, cu toată modestia şi sinceritatea.
Pentru o clipă numai, îşi aruncă privirea către asistenţa înmărmurită, mai clipi de câteva ori şi pe un ton mult mai ferm şi mai hotărât, urmă:
- Acest proiect este şansa noastră de a relansa industria noastră de apărare, de a dota armata noastră cu o armă, mai ceva ca cea din '68 când am uluit lumea, spulberând şi topind pur şi simplu tancurile sovietice care au încercat să treacă Prutul. Acum însă, nu numai că vom ului lumea, dar vom "rupe gura târgului", asta să vă fie foarte clar.
Cu satisfacţie o spun, de această dată, având guvern sprijinit de o majoritate covârşitoare în parlament, primul nostru ministru nu a promis doar, ci a dispus deja alocarea fondurilor atât de necesare acestui proiect. Văd că am stârnit interesul şi curiozitatea dumneavoastră, deci nu-mi rămâne decât să vă obţin şi acordul, care va fi în unanimitate, aşa sper!
Ministrul apărării mai clipoci din pleoape, apoi închise ochii şi când crezu că a sosit momentul culminant, apăsă pe Enter, iar pe monitoare apăru imaginea monstrului din oţel, titan şi tungsten:


2 comentarii:

  1. Radeti, radeti, dar exact asta voia Tukhacevky M. N. sa faca, la sovietici :) P-ala l-a impuscat Stalin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ideea genialului "strateg" era ca fiecare vehicul poate fi transformat in TANC (!) prin blindarea cu... foi de cazan!

    RăspundețiȘtergere